Rumänische Ecke: Patru poeme de Mihók Tamás

(xy) văzduh

tu care la subsolul
genetic trebăluiești
poftim o lunetă în dar
cap de șarpe ți-e inima
când mă ochești
amuletă dată cu var
în fața căreia
mă dau bătut
înalță-mi vocea
ca pe-un vas de lut

teama ciorchinelui de ochi din vagon

două stații până la dedeman cât două înghițituri în sec
aplicația – setată pe restaurante libaneze
inima – pe clădiri cu risc seismic ridicat
metropola mă alertează sinestetic

frumos și minoritar mă vor găsi termitele
floare artificială lipită cu silicon în vârful unui cactus de cameră
frumos și minoritar
morișcă ventilând vacuitatea

Vier Bäume

ne ungeau cu seu de balenă și plecau așteptam trafaletele primăverii
din când în când ne aplecam culegeam roșcove pe malul celălalt
zăream un maldăr de cetini fluieram pădurarul cherchelit
băteam pasul pe loc desculți forțam elasticul ne întindeam
măștile cu bot de furnicar incantam din nepăsarea stagiarilor
cerul nu era proptit banda scârțâia producția întârzia puteam crede
că trăim sub limbul pestriț al unei familii de sitari cerul unduia
ca o burtă cu vergeturi mă fascina beatitudinea renunțării la frunze
profesorii se cocoțau pe noi își scrijeleau scheme dansau polka
pământul dintre dinții lor tăcea râmele dintre grunji sclipeau
în lacul de smarald ne vizita un chip se contura diminețile zorea
când se admira ne vitaliza un alburn când ne foiam învia

RMN (noapte polară)

arborase curcubeul metalic
nu va mai subvenționa aerul
ființe cu mănuși de cauciuc
pregăteau exoplanetele
pentru procesul de altoire
fibrele sintetice s-au mutat
pe ciuperci instant taigalele
își donau hectarele de licheni
înainte să luăm diverse forme
am inspirat ne-am spart plămânii
ca pe niște pungi de chips unsuroase
am băut substanțe ne-am contrastat