Nume: Veronica Ștefăneț
Data nașterii: 15.12.1985
Locul nașterii: Chișinău
Domiciliu actual: Chișinău
***
niciodată n-ai știut să-ți stăpânești emoțiile
vorbești fără oprire și miști lucrurile de pe masă
fumezi
fac câțiva pași în spate
te agiți, ridici vocea
din copilărie nu suport tonul ridicat
îl simt pe piele și imediat încep să tremur
mai fac doi pași în urmă
tu deja zbieri
mă lipesc de perete cu mâinile la spate
și urmăresc praful pe care l-ai deranjat
firele plutesc în fâșia de soare și se amestecă cu fumul
nu-ți mai aud vocea
aș fi putut să-mi fac loc cu coatele până la tine
dar aștept
cazi epuizat în fotoliu
vin spre tine
îți scot papucii
mă așez în brațe
tac și îți mângâi părul
ostilitatea e ca perechea de papuci incomodă care te roade toată ziua
poți să te descalți
și ce dacă plouă?
urci în vârful dealului
și ce dacă ceva împunge talpa?
vii la margine
desfaci brațele și lași vântul să te cuprindă
tac și-ți ascult respirația
te sărut pe tâmplă
ce putem face unii pentru alții mai mult de atât?
a înflorit teiul, cerul mă orbește cu albastrul imaculat
aș fi făcut față oricărei furtuni
dar n-am cui scoate papucii
și poate e mai bine așa
voltaj
sar sub plapumă
mă lipesc de tine
îmi bag degetele în părul tău
cobor mâna lent
găsesc o ață subțire la gât
când o ating – te smucești ca o pasăre speriată
numai să nu adorm
stăm cuprinși, nu mișcăm, nu respirăm
am uitat că suntem mari și că avem voie
încâlciți unul în altul și fiecare în sine
haotici ca fibrele de internet din coridor
care ne fură intonația din chat
economi ca două becuri de cel mai mic voltaj
adormim
***
ţin minte cum e să o faci după o pauză lungă
mi-e frică să inspir prea adânc ca nu cumva să mă sufoc
ţin minte cum e durerea de mușchi a doua zi,
plăcută ca prima atingere de apă când ajung pe arșiță la mare
fiecare mișcare îmi dă câte un ecou pe corp
amintirea stă pe suprafața pielii și mă sustrage din cotidian
fragilitatea ei mă face să fiu mai atentă cu lucrurile din jur
rezemată de nuc, furnicile urcă pe spate
mă desprind de umbra frunzelor, fac câțiva pași
mă aplec
cu mare grijă
ridic un pumn pe pământ
cu mare grijă
îl arunc peste capacul sicriului
tu te caches dans le vent
dulapul îmi crapă de cârpe, iar eu port aceeași cămașă
pânza s-a subțiat și pe alocuri au apărut găuri mici
iată vine medicul și îmi suflecă mâneca albastră
bagă perfuzia
crede că e o intoxicație alimentară, dar de fapt luptăm
cu toate semi-dramele, pseudo-dramele și dramele
pe care le-am înecat în ultima jumătate de an în alcool
din nou am găsit motive
din nou îmi crăpa lumea la cusături
stau cuminte pe cuvertura imaculată
picătura din perfuzie se sincronizează cu ploaia de pe geam
sunt gata să rămân aici cât timp va cădea apa
apoi merg acasă
mama face terci, eu capricii
copilul vine de la plimbare, îmi spune noutățile
mă pupă și fuge în curte
tata aduce o cutie cu viniluri vechi
lecții oranj de franceză
vocea bine-cunoscută, printre zgârieturi și trosnete
mă întoarce în copilărie
am 6 ani
stau pe balcon și desenez cu carioca
un nene în halat alb cu o seringă în mână
vocea din colț –
je me cache de la pluie tu te caches de la pluie
soarele îmi încălzește ceafa
rândunelele fac cercuri
cămașa –
cămașa mi-au rupt-o spre sfârșitul verii
într-o încăierare penibilă pe plajă
apoi tremuram sub umbrela găurită, cu materialul lipit de corp
iar noaptea
când frica mă sufoca
am revenit pe balconul oranj
cu acoperișul de beton
unde nu există pseudo-drame, semi-drame
și cu atât mai puțin adevărate drame
și niciodată n-o să mai fie
