Paul Dunca|© Foto de Cornel Brad
Paul Dunca, un activist al corpului queer, are o relație cu toate artele, dacă ne gândim la proiectele sale care îmbină literatura și dansul cu alte forme de exprimare artistică. Recent, a realizat mișcarea scenică și coloana sonoră (împreună cu Alex Bălă) a spectacolului „Interior 0”, adaptare după cartea Laviniei Braniște, la Centrul de Teatru Educațional Replika.
Se poate spune că ai o relație cu mai toate artele, fie că este vorba de dans, literatură, muzică, teatru etc. Ce importanță are textul pentru tine, fie că îl scrii tu, alții sau tu împreună cu alți artiști?
Dintre toate calitățile pe care le are specia noastră cred că limbajul este unul dintre cele mai puternice. Odată rostite, odată scrise cuvintele devin spații, imagini și stări foarte concrete. Îmi place mult expresia: ”You've got witches on your lips” și poemul lui Emily Dickinson: ”Cuvântul e mort/ Îndată ce-i rostit/ Se spune. // Eu cred că abia atunci/ Începe viața lui/ În lume.”
De obicei în cadrul lucrărilor performative textul ajută să țintească o direcție precisă, să ghideze înspre obiectivul dorit și să adauge un strat palpabil sensului.
Fie că folosesc sau nu textul ca instrument al unui act performativ, știu că el este tot timpul acolo, chiar dacă uneori nescris sau nerostit, aproape la fel de vizibil ca subtitrările.
Scrii uneori în colaborare cu alți artiști sau pornind de la textele unor scriitori creezi un nou concept, dacă ne gândim la Blind date, Swans and broccoli, #dansliteratura etc. Ce ai descoperit despre tine scriind, față de ce ai descoperit despre tine dansând?
După ce-am terminat Secția de Coregrafie din cadrul UNATC, am continuat cu un master în Scriere Dramatică la aceeași facultate.
Nu știu dacă e un defect profesional, dar mi-e greu să stau jos prea mult timp, așa că atunci când am de scris o fac în picioare: mi-am pus laptopul pe o masă care-mi permite asta. Astfel în momentele în care mi-e greu să transpun o idee în scris, corpul meu nu colapsează într-un scaun, ci se întinde și uneori dansează. Se întâmplă des să mă surprind scriind texte la notes în telefon pe ringurile aglomerate ale cluburilor și niciodată nu părăsesc casa fară hârtie și pix.
Scrisul și dansul mi-au fost mereu la îndemână și au venit în viața mea la pachet. În timpul ce unul îmi lucrează pulsul, articulațiile și mușchii, celălalt mă ajută să conturez totul.
Te-a influențat vreun scriitor german de-a lungul timpului, scriitor clasic sau contemporan?
Da: Elisar von Kupffer, Bertolt Brecht, Heinrich Böll, Patrick Süskind, Christiane F., Brigitte Reimann, Judith Hermann și am jucat într-un film unde trebuia să mă sărut cu un băiat german, pe care-l chema Hermann și care era tatuat cu numele lui Elfriede Jelinek.
Dar artiști din spațiul german?
Cred că lista ar fi imensă, așa că mă opresc la cei cu care vibrez cel mai puternic: Joseph Beuys, Klaus Nomi, Harun Farocki, Hans Haacke, Susanne Linke, Franka Potente, Dorothée Zombronner și colectivul geheimagentur.
Ce se mai întâmplă în viața ta? Ce modalitate de expunere folosești zilele astea?
Tocmai a avut loc premiera spectacolului „Interior 0” după cartea Laviniei Braniște, la Centrul de Teatru Educațional Replika, unde am lucrat la mișcarea scenică și la coloana sonoră împreună cu Alex Bălă (partenerul meu din queer act-ul #FLUID). Din echipă mai fac parte minunatele Katia Pascariu, Nicoleta Lefter, Mihaeala Michailov și Gabi Albu.
Urmează în foarte scurt timp un nou spectacol al Centrului de Artă Comunitără Vârsta4 despre perspectiva persoanelor vârstnice vis-à-vis de tranziția de după 1989, care se numește ”Lambada” și în care printre altele am construit o scenă de vogue-ing cu rezidenții Căminului de Vârstnici ”Moses Rosen”.
La sfârșitul lunii octombrie o să apară RITUALIA, un spectacol de dans participativ cu caracter eco-feminist despre practica ritualurilor magice neinstituționalizate performate de femei și limbajul coregrafic asociat acestora. E un proiect care a apărut din nevoia de a construi un trib creativ/colectiv artistic și o alternativă performativă la societatea actuală.
Și pe plan personal îmi hrănesc constant alter-ego-ul din spectrul feminin, Paula Dunker, inventatoarea noului gen muzical și al life style-ului techno-faggothique. Nu știu ce m-aș face fără ea!
***
Paul Dunca - un activist al corpului queer - s-a născut în Bucureşti unde continuă să trăiască şi să muncească. După ce a absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Film «I.L.Caragiale» (secţia Coregrafie) şi masterul de Scriere Dramatică în cadrul U.N.A.T.C., a vrut să încerce totul. Acesta esteşi motivul pentru care munca sa are un caracter eclectic și include o expresie cât mai diversă: de la chelnerie la propria emisiune pe MTV, de la artă comunitară şi go-go la reprezentarea României ca performer la Bienala de Art de la Veneția, de la articole în reviste glossy şi roluri in filme locale la spectacole prezentate la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti și pe scena din Judson Church, New York. Una peste alta, el este fericit atunci când se poate face util.
