Rumänische Ecke: Irina Bruma, Tehnici de extaz (proză scurtă)

De cinci luni, de când el e plecat, la căpătâiul patului, pe măsuța rotundă cu tăblie de marmură salvată de ea din podul casei în care închiriau apartamentul, s-au adunat trei teancuri de cărți – unul de trei, unul de unsprezece și altul de șase cărți – toate cam la aceeași înălțime. Patru dintre ele sunt de proză scurtă, șapte sunt de poezie, două de istorie, una de self-help, două de psihoterapie și două s-ar numi în cercurile corporatiste best-sellere-must-read sau unless-you-had-them-on-your-desk-for-two-weeks-you-don’t-talk-to-us.

Pe măsuță mai există un vas de sticlă în care habitează un lanț de luminițe cu baterii, cumpărate și lăsate acolo ever since. Cu timpul, utilitatea vasului cu luminițe s-a tot schimbat, acesta fiind, în prezent, folosit ca suport pentru periile de păr. Convenabil pentru posesoare, luminițele păreau să arate OK și printre cozile periilor. Pe post de semne, din cărți ies vârfuri de agrafe de păr, bancnote mici, bilete de tren și avion din cele mai recente călătorii, șervețele de la cafelele băute prin cafenele sau luate în drum spre job, liste de cumpărături.

Dintr-o anume carte, găsim ieșit un capăt de foaie pe care este notată rețeta unei delicioase prăjituri de ciocolată. Dacă am deschide cartea, am vedea că rețeta se află la pagina 111 și începe, desigur, cu îndemnul de a preîncălzi cuptorul la 160 de grade. Rețeta pare veche și, judecând după aspectul ei unsuros și găurit, am putea concluziona că, până recent, această foiță își ducea traiul pe o tăblie de plută agățată pe un perete de bucătărie. Instrucțiunile sunt sumare, notate caligrafic, într-o combinație de grafie latină și slavă. Cititoarea s-a oprit la începutul capitolului V, Tehnici de extaz.

De departe, lectura cea mai avansată este în opera lui Homer, realizare posibilă datorită unei dedicații nesperate pe parcursul a două dimineți consecutive de weekend, în care cititoarea nu s-a dat jos din pat până la orele amiezii, citind nemișcată, tehnică care s-a dovedit a fi eficientă în convingerea câinelui care dormea lângă măsuța de marmură că ora plimbării de dimineață încă nu sosise.

Pe post de semn de carte, observăm un mastercard care expiră în 12/18, ales de cititoare, cine știe, poate datorită proximității sau din cauza culorii sale aurii, care se vede atât de plăcut pe paginile îngălbenite ale ediției vechi din Clasicii Literaturii Universale. Nu vom afla niciodată, dar am putea presupune că progresul lecturii se datorează în parte și receptorilor olfactivi, stimulați de mirosul ușor vanilat al paginilor învechite, atât de asemănător cu mirosul din biblioteca bunicilor.

Cititoarea pare fascinată nu doar de carte, ci și de coperta acesteia. I-a făcut o poză, sau, mai bine-zis, un șir de poze, dintre care a ales una pe care a pus-o pe instagram și care a adunat multe like-uri. Totuși, cititoarea nu este pe atât de mulțumită de poză pe cât și-ar fi imaginat - i-ar fi plăcut să posteze una în care să poată surprinde culorile identice de pe coperta Odiseii și cadranul ceasului ei de mână. Oricât ar fi încercat, cadrele i se păreau lipsite de naturalețe, iar ideea a fost curând, dar nu fără regret, abandonată.

Cea mai mare – și, cu siguranță, cea mai grea – carte de pe măsuță este o ediție Harper a volumului Sapiens. Aceasta i-a fost recomandată cititoarei de toate persoanele a căror părere în materie de lecturi constituie pentru ea un vector de orientare la capitolul „cărți de evitat”. Dar, primită cadou, cartea a ajuns pe unul din cele 3 teancuri.

Sapiens s-a adeverit a fi o lectură plăcută – în medie, cititoarea petrece între 15 și 18 minute legate pe paginile cărții înainte de a adormi cu veioza aprinsă. În pofida recurenței regulate a fenomenului, cititoarea nu avansează în parcurgerea cărții pe atât de mult pe cât și-ar dori, întrucât de fiecare dată găsește cu greu legătura între paragrafele pe care și le amintește.

Cititoarea speră să transforme Sapiens într-o lectură matinală.

Cele 7 volume de poezie trădează ambițiile ascunse, dar neîmplinite ale cititoarei. Trei din ele sunt volume recent publicate ale unor prieteni – mereu puse mai aproape de pat, în speranța că vor fi epuizate în curând. Fie invidia, fie conflictul nerezolvat încă în raport cu propriile încercări din adolescență o împiedică să se concentreze asupra lor.

Volumul iubitului ei a fost sustras, în absența acestuia, de pe poliță și adus pe masă pentru a confrunta anumite informații din realitate cu cele din amintitri și povești prinse de la prieteni amețiți de droguri.

Celelalte două sunt colecții ale lui Elliot, pe care cititoarea le-a adus lângă pat în mod strategic, sperând să creeze un anumit sentiment de vinovăție, punând toți banii pe roșu.

În ultimele trei săptămâni, niciun semn de carte nu a avansat, cu excepția crăpăturii create de cardul auriu dintre paginile lui Homer – job overwhelming, un weekend prelungit la Chișinău, friends coming over, staiyng for a few days, vechi traume relaționale dezgropate și discutate îndelung la telefon – toate consumă timp, îndeosebi când se desfășoară pe fundalul unei reparații inițiate de proprietarul casei în mijlocul iernii.

În schimb, ansamblului colorat de coperți i s-a alăturat un blocnotes micuț și un pix.