Șansa de a defila poetic și vizual sub faldurile DADA e unică

În contextul celebrării a 100 de ani de la debutul mişcării DADA şi a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, proiectul realizat de tine și artistul vizual Mihai Zgondoiu în Viena, Bruxelles și București, în 2016, a propus recitirea textelor, creațiilor și imaginarului sculptorului Constantin Brâncuşi printr-un filtru DADA. Din momentul în care ați realizat conceptul proiectului și până la implementarea sa, ce provocări ați întâmpinat?

În 2016, în contextul celebrării a 100 de ani de la debutul mişcării DADA şi a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, împreună cu bunul meu prieten, artistul vizual Mihai Zgondoiu, am propus și realizat un proiect de recitire a textelor, creațiilor și imaginarului sculptorului Constantin Brâncuşi printr-un filtru DADA. La Viena, la sediul Institutului Cultural Român, unde a avut loc premiera internațională a acestui proiect, au fost expuse şapte printuri în ediţie limitată (fotografie şi poster art) semnate de Mihai Zgondoiu, șapte printuri completate de prezentarea în limba germană a celor şapte „pictopoeme“ pe care le-am scris special pentru acest proiect, în traducerea lui Ernest Wichner. De asemenea, Mihai Zgondoiu a proiectat un material video realizat la vernisajul proiectului, la Galeria Galateca din București. ICR Viena a realizat, astfel, un program, „Tzara lui BrâncuȘI Sorescu“, în care a inclus proiectul „DADA BRANCUSI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zgondoiu”, prezentat, de Ziua Internațională a Poeziei (pe 21 martie), și la Institutul Cervantes din Viena. Dincolo de birocrația inerentă realizării unui proiect cultural, îmi amintesc cu destul de mult umor de faptul că formatul torturilor imaginate de Zgondy nu a fost păstrat și, până la urmă, din cofetărie în cofetărie vieneză, am reușit să le putem oferi spectatorilor de la Viena un moment vizual și rafinat de dulce. Șansa de a defila poetic și vizual sub faldurile DADA e unică pentru că barierele lingvistice nu mai sunt un handicap ci un fel de acțiune performativă în progres în care forma nedeslușită a creație devine act de inițiere și pentru creator, și pentru privitor. Astfel că limba păsărească a poeziei devine nevoia de intrare într-un labirint de eufonii, sonorități și imagini poetice deduse. Noi am avut norocul să comunicăm cu o echipă de profesioniști de la ICR, de la președintele de atunci, Radu Boroianu, până la directoarea ICR Viena, Irina Cornișteanu. Irina Cornișteanu s-a mișcat teribil încât, într-un timp foarte scurt, am avut traducerile pictopoemelor realizate de unul dintre cei mai titrați traducători, Ernest Wichner. De real ajutor a fost faptul că prezidez o asociație, Euro CulturArt, care a putut acoperi cheltuielile până în momentul când acestea ne-au fost decontate de către Institutul Cultural Român.
Pictopoemele în germană pot fi citite accesând următoarea adresă web: DADA BRANCUSI, prezentat la ICR Viena - Agentia de carte.

Citate celebre din Constantin Brâncuși, selectate din antologia „Brâncuși inedit. Însemnări și corespondență românească”, Editura Humanitas, ediție de Doina Lemny și Cristian-Robert Velescu, traduse în română, franceză, engleză, germane și neerlandeză (pentru publicul de la Bruxelles) au fost utilizate de publicul vizitator pentru crearea unor colaje-poem DADA. Cât de important ți se pare rolul publicului pentru scriitori și artiști?

Fac un mic ocol prin care încerc să găsesc o reprezentare pentru ideea de încărcare a spațiului interior, a imaginii interioare a creatorului ca urmare a declanșării unui profund act de a privi. Creatorul este și el public, oricum poate cea mai tentantă formă de imaginare a publicului. Hazardul, atât de cultivat de dadaiști, de suprarealiști, e o formă de cercetare a realităţii şi chiar a interiorităţii. Astfel, am putut ajunge chiar la propria noastră expoziție DADA BRANCUSI, în ultima şi cea mai mică sală a unei galerii din Bruxelles (situată chiar în cartierul studenţesc, vis-a-vis de zidurile impozantului cimitir d’Ixelles), trecând prin spaţiile ample ale artei sovietice pe care Galeria MB-XL le-a oferit graţie unei colecţii unicat (patruzeci de tablouri şi afişe de propagandă dintr-o colecţie de 158 de lucrări realizate de elita Academiei de Artă de la Moscova, între 1956 şi 1989, până la căderea Zidului Berlinului). Şi iată cum DADA BRANCUSI a stat cu noi, cu operele noastre și cu cei interesați de propunerea noastră în antecamera din care Lenin a privit cu coada ochiului la Coloana Rubik a lui Mihai Zgondoiu. Istoria ne-a (re)vizitat, de la Zurich la Berlin, în acelaşi loc, cu Lenin şi Tristan Tzara drept personaje principale. De data aceasta, părintele popoarelor sovietice, după 100 de ani, nu a dat greş! A fost în prim plan, parcă spunându-ne hâtru că nu e important faptul că nu ai închiriat casa ce avea să fie Cabaret Voltaire, că nu e important faptul că ai locuit chiar pe strada unde s-a născut mişcarea DADA, mai important e că hazardul poate lua oricând feţele şi gândirea sovietică. Într-o instalaţie de şapte oglinzi pictopoeme, Tristan Tzara şi Brâncuşi s-au reflectat ubicuu, peste mode şi timp, ca un (alt) triumf de a privi şi citi arta şi poezia după 100 de ani de experimente şi ideologii. O artă în care genurile când dispar, când devin interşanjabile, când se pot plia în valiza lui Marcel Duchamp pe care am admirat-o, în cartierul regal din Bruxelles, acolo unde ING Art Center a amenajat un hotel pentru „Full Abstraction” – Colecţia Guggenheim, cu lucrări semnate de Max Ernst, Jackson Pollock, Willem de Kooning, Robert Motherwell, Marc Rothko, Jean Dubuffet, Asger John, Alberto Burri, Frank Stella, Ellsworth Kelly, Cy Twombly. Așa că stau și mă gândesc la creatori ca la o formă superioară de public și de accesare a tot ceea ce ne formează și ne manipulează gusturile estetice, culturale. Fără această idee de forță, actul creației ar fi destul de previzibil și la mâna hazardului public.

„DADA Brancuși. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zgondoiu“ e un concept lansat în luna februarie 2016, la galeria de artă GALATECA din Bucureşti. Cum ți s-a părut receptarea vieneză față de cea bucureșteană? Au existat elemente noi la care v-ați adaptat ad-hoc?

Slavă Domnului că am avut noroc – și la București, și la Viena – de un public care cunoștea codul de receptare și de interpretare. Dacă la București accesul la actul creației a fost făcut chiar prin pictopoemele realizate la vernisaj de câteva sute de vizitatori, la Viena am avut o tensiune născută din actul devorării creației, a hazardului care e și el o altă formă de a intui creația. Vizitatorii aveau dilema de a gusta și devora din torturile cu imaginile propuse de Zgondy. Am propus două forme de receptare a creației tocmai pentru a nu rămâne cantonați în barierele geografice și localiste în care poți fi apreciat de public. Practic, am propus publicului să se adapteze unui cod cultural pe care îl propune peste tot în lume mișcarea DADA.
Mizezi și pe imprevizibil în cadrul proiectelor pe care le coordonezi?

Dacă imprevizibilul e o formă a viului, atunci sunt convins că toate proiectele mele ar putea cuprinde imprevizibilul. Pentru că relația dintre operă-creator-privitor/cititor e dependentă de limite și interpretare. Astfel că imprevizibilul e tot mai mult fiica vitregă a oricărei interpretări.

Cât te-a influențat mișcarea DADA de-a lungul timpului? Ți se pare că există o recuperare a acesteia în literatura română actuală?

Ca să scapi de matrițe și de ideologii literare ai mereu nevoie de o deparazitare a gândirii și de o deparazitare a limbajului. Recitirea operelor canonice, jocurile interstițiale și bucuria de (re)descoperi hazardul, iată doar câteva terapii de a scăpa de șabloane, de mode literare, de un sentiment copleșitor de déjà vu. Spiritul negator și, mai cu seamă, o ostoitoare dorință de a fi inițiatori, elemente despre care s-a tot vorbit ca fiind loc comun pentru generația poetică douămiistă, iată un fel de a recupera fronda dadaistă și vocația experimentului cu (auto)biografia. Eu am încercat să recuperez prin dicteul automat un altfel de cercetare poetică interioară. Ca să mă (auto) citez: nimic nu se pierde / totul e în lume colaj!

***

Dan Mircea CIPARIU s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra). În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa: „singurătatea vine pe facebook”, Editura Tracus Arte, 2012. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în perioada 2009 - 2017 proiectul MARATONUL DE POEZIE, BLUES ŞI JAZZ. În perioada 2011 - 2018 de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 206, 2017. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ediţia a III-a, 29 martie - 27 aprilie 2008, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti,