
|© Goethe-Institut Bukarest
Iris Wolff face parte dintr-o generație de autori contemporani cu origini în România care se bucură de un real succes în țara de adopție. Deși și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Germania, în povestirile sale revine mereu ținutul transilvan, acest paradis pierdut al copilăriei autoarei.
În cadrul lecturii publice din București, Iris Wolff a citit fragmente din romanele
Halber Stein (distins cu premiul Ernst-Habermann în 2014) și
So tun, als ob es regnet (2017).
La Târgul de Carte de la Leipzig de anul acesta veți reprezenta România? Ce înseamnă acest lucru pentru cineva care scrie în limba germană?
Dezbaterea la care voi participa se numește "Privirea celuilalt: România în literatura germană contemporană" și este vorba de privirea celui ce a plecat și revine. Eu fac parte dintr-o generație care "a fost" emigrată. Părinții mei au luat hotărârea să plece la un moment dat, iar eu am hotărât să îmi întorc privirea către țara de origine și să încerc să o înțeleg ca pe o parte a poveștii mele. Nu întâmplător toate cărțile și toate povestirile mele de până acum au ca subiect Transilvania. Așa că mă bucur că voi avea ocazia să întâlnesc la Leipzig oameni cu o perspectivă diferită asupra României și a diversității sale culturale.
Ce credeți, care sunt șansele ce i se oferă literaturii române prin participarea ca țară invitată de onoare?
Mi se pare un lucru extraordinar că România este țară învitată de onoare și voi încerca, pe cât posibil, să particip la toate evenimentele din cadrul programului. Dorința mea puternică, și atunci când am scris prima carte, a fost să fac vizibilă diversitatea culturală a acestei țări. Cred că pentru mulți România este doar o pată albă pe harta Europei; sigur, au auzit de Dracula sau de domeniile prințului Charles, dar nimic mai mult în afara acestor stereotipuri. Șansa acestei invitații constă tocmai în posibilitatea de a scoate la lumină și a pune sub lupă întreaga bogăție culturală a țării.
Care credeți că sunt atuurile literaturii române contemporane?
Din păcate nu mai vorbesc aproape deloc limba română - aveam opt ani atunci când am plecat din țară - și trebuie să mă rezum la traduceri când citesc literatură română. Descoperirea anului trecut este poeta Nora Iuga, o autoare extraordinară. Stilul ei senzual și onestitatea, aproape brutală pe alocuri, m-au impresionat foarte tare și abia aștept să o cunosc personal la Leipzig.
Titlul actualului roman este traducerea expresiei românești Se face că plouă. Vă folosiți des de expresii din limba română atunci când scrieți?
Este vorba în special de proverbe sau expresii românești folosite mereu de către familia mea, în primul rând pentru expresivitatea lor și pentru că reușesc să surprindă mult mai bine esența unui lucru. Dar mai sunt și basmele românești pe care mi le citea bunica, care m-au marcat în copilărie și mi-au rămas întipărite în memorie. E ca un bagaj de imagini ce ți-a fost lăsat moștenire și în care găsești mereu ceva nou. Și da, caut sistematic aceste fire ascunse care mă leagă de limba română.
Aveți un fel poetic de a povesti care duce cu gândul la basm. Cât de important este limbajul atunci când scrieți?
Este foarte important. Lucrez foarte mult asupra melodiei frazelor, pe care le văd ca pe un fel de portiță înspre lumea fantastică din interiorul cărții: cititorul se lasă purtat de poezie și, prin detaliile senzoriale pe care i le ofer, reușește să pătrundă într-o lume cu totul străină de el și să vadă ce văd personajele sau chiar să simtă mirosuri pe care acestea le simt. Eu reușesc să îmi imaginez foarte viu situațiile atunci când scriu, le văd ca pe un film ce se derulează în mintea mea, și asta încerc să-i transmit și cititorului.
Care dintre cărțile personale ați vrea să fie tradusă în limba română?
Mulți sunt de părere că ar trebui să fie actualul roman, însă dorința mea este să le pot oferi cititorilor români traducerea primului meu roman, un roman care a pornit de la întrebarea: De ce a considerat minoritatea germană, după 850 de ani de istorie comună, că nu mai pot avea un cămin în România? Este vorba așadar despre exodul germanilor de după revoluție și despre legăturile Transilvaniei cu restul țării, de aceea cred că ar fi interesantă și pentru publicul din România.
Există vreun personaj din romanele dumneavoastră de care v-ați atașat în mod deosebit?
Cred că un autor își îndrăgește toate personajele în egală măsură. Atunci când scrii o carte, tratezi personajele ca și când ar fi reale, și ajungi să te atașezi de ele în ciuda ambivalențelor sau a unor trăsături negative. Unul din personajele mele preferate este bunica Ursula din al doilea roman Leuchtende Schatten. Aceasta colecționează expresii, bea în fiecare dimineață rachiu pe stomacul gol și își ia libertatea pe care i-o oferă vârsta de a face numai ce-i place.
Ce autor/autoare german/ă contemporană recomandați?
Marica Bodrožic. Este o scriitoare de origine croată, care, la fel ca mine, a emigrat împreună cu familia și scrie în limba germană. Îmi place stilul ei senzual și formidabilul talent cu care povestește. Un roman pe care îl recomand este
Das Wasser unserer Träume/
Apa visurilor noastre.