Bogdan Răileanu | © Andrei Pungovschi
Marele merit al povestirilor lui Bogdan Răileanu este că ne face să simţim ceea ce uităm atît de des: că fiecare zi din viaţa noastră, asemenea fiecărei povestiri din volum, este nemaipomenită. (Marin Mălaicu-Hondrari)
Nume:
Bogdan Răileanu
Anul nașterii:
11 iunie 1980
Locul nașterii:
Buftea
Domiciliu actual:
București
Cărți publicate:
Tot spațiul dintre gândurile mele (Polirom, 2017)
A venit septembrie. Încă din primele zile căldurile au început să scadă, a plouat câteva nopți la rând. Soarele se îmblânzise. Umbrele se lungeau mai mult la apus. Vremea mai răcoroasă părea să îi facă bine Soniei. Dimineața de obicei, ieșeam pe la 8 în părculețul de lângă bloc cu căruciorul și plimbam copilul o oră înainte să plec la birou. Ca să ajung în părculeț trebuia să trec pe lângă un șir lung de mașini care așteptau la rând să iasă în bulevard. Simțeam gazele de eșapament cum mă asaltau și grăbeam pasul uitându-mă la bebelușul care dormea liniștit în cărucior. Citisem că bebelușii respiră de câteva ori mai repede decât adulții. Ca și când și-ar începe primii ani din viață alergând. Alergând printre mașini, mă gândeam de fiecare dată.
Într-una din dimineți, a mers cu mine în parc și mama Soniei. Doamna Prodan, o femeie de aproape 70 de ani care trecuse printr-un cancer de sân cu succes în urmă cu câțiva ani și care de atunci purta mereu o perucă roșcată. Tot de atunci a dezvoltat și un cult pentru părintele Arsenie Boca și moaște. Asta susținea că a salvat-o până la urmă din ghearele morții, nu mormanul de bani pe care domnul Prodan, dezvoltator imobiliar de succes, îl băgase în tratamente și operații prin străinătate.
Mergea tăcută pe lângă mine. Părea supărată. Am crezut că s-a întâmplat iarăși ceva cu Sonia. Nu a vrut să împingă ea căruciorul. La un moment dat ne-am oprit să îmi aprind o țigară.Eram în spatele bisericii de lângă parc. Mama Soniei luase o poziție demnă și privea spre turlele bisericii cum se încălzeau în soarele dimineții. Își făcu o cruce privind turla bisericii ca și când ar fi vorbit cu ea. Cred că spunea o rugăciune. S-a aplecat deasupra copilului care dormea dus și i-a aranjat firișoarele de păr blond de pe frunte.
- Nu știu dacă ți-a spus Sonia, dar i-am propus să facem botezul copilului la biserica de la
mormântul părintelui Arsenie Boca, a spus doamna Prodan zâmbind. Ce părere ai?
- Mi-a spus, i-am răspuns scoțând aburi de fum pe nări.
- Am vorbit deja cu starețul mănăstirii de acolo. S-a bucurat. Pe 5 octombrie ne așteaptă, a
continuat repede doamna Prodan. Am aranjat și cu cazarea tot acolo.
- Nu înțeleg de ce trebuie să mergem tocmai acolo, i-am spus. Dar în fine, decizia e luată.
Îmi simțeam gâtul uscat. Doamna Prodan s-a așezat pe o bancă. Și-a aranjat puțin peruca.
Transpirase pe la tâmple. Și-a făcut puțin vânt cu palmele.
- Vă e rău?, am întrebat-o.
- Nu, nu. Mi-e doar cald. Peruca asta mă înăbușă, spuse și își sterse broboanele de transpirație.
Bluza cu volane pe piept nu lăsa să i se ghicească infirmitatea.
- Voiam să te mai întreb de nume, a început femeia regăsindu-și suflul.
- Ce anume?, am întrebat.
- Am văzut și eu azi certificatul de naștere. Suni Popescu? Ce nume e ăsta Suni?
- Suni e numele pe care l-am ales împreună cu Sonia. E un nume de rinocer, i-am spus
uitându-mă la ea.
- Poftim? Ce fel de nume e?, spuse cu o privire pe care o vedeam deseori și la Sonia când nu înțelegea sincer ceva.
- De rinocer, am zis.
- Cum adică de rinocer?
- Foarte simplu. În ziua în care s-a născut băiețelul, într-o rezervație din Africa a murit ultimul mascul de rinocer alb din lume. Pe rinocerul ăsta îl chema Suni, îi spun, și ne-am gândit că e un nume simbolic.
- Măi, voi sunteți sănătoși la cap?, spuse tăios doamna Prodan.
- Nouă ni s-a părut frumos numele, i-am spus zâmbind.
Dar zâmbetul meu mai mult a enervat-o.
- Da’ un nume românesc ce avea? Sunt atâtea nume frumoase. Nume de sfinți, nume cu semnificație, spuse doamna Prodan stergându-și transpirația de pe frunte.
- Ce sens avea să îi punem un nume de sfânt?, am întrebat-o.
- Avea. Sfinții sunt exemple pentru oameni și o ocazie pentru copil să aibă o aniversare în plus. Așa ce o să aniversăm? Sfântul Suni? Parcă văd ce față o să facă părintele când o să ne întrebe cum îl botezăm.
- Nu vrem să avem un copil cu nume sfânt. Vrem să avem un copil bun, i-am spus. Numele ăsta vine cu o semnificație mult mai adâncă, de bunătate, grijă pentru lucrurile care ne înconjoară, de iubire. Dacă vreți, rinocerul ăsta alb era și el sfânt că era ultimul. Dar a murit. Cu el a dispărut toată specia și asta din cauza oamenilor. E o lecție în numele ăsta.
- Doamne ferește!, se ofuscă femeia. Te aude Dumnezeu ce prostii vorbești. Auzi, rinocer sfânt.
Am zâmbit iar. Se uită la mine.
- Nu e de râs, spuse. Și puteați să ne întrebați și pe noi ce părere avem. Părinții tăi ce părere au? Știu că nepotul lor are nume de rinocer sfânt?
- Nu le-am spus, dar nu cred că e alegerea lor. Dacă nu le convine, asta e.
- Aveam mai multe pretenții de la tine, Matei, a spus uitându-se la mine. Sonia este vai de capul ei în ultima vreme. Dar tu? Mă așteptam la altceva. Ați cam scăpat hățurile, măi copii.
M-am uitat la ceas. Era târziu. Ar fi trebuit să plec.
Citiți mai departe:
© Polirom
