Jan Böttcher: Asta s-ar putea să nu fie chiar așa (7/7)

12
Ajungem la timp în Gara de Nord. Un mesaj pe smartphone-ul meu. N-o să ne întâlnim. Tu rămâi într-un final acel Necunoscut, care reprezintă Necunoscutul din toți ceilalți. Se zice că locuiești într-o peșteră de urs. Cine vrea să te deranjeze acolo, în timpul iernii. Tu ești cel despre care nu știu nimic, dar și dacă știu ceva, nu mai sunt de oprit în himerele imaginației mele. Conform registrelor informaticii sociale eu sunt tipul ascultătorului excelent, pentru că folosesc regiuni ale creierului în care sunt procesate vocea, cuvintele și volumul. În contrast cu tipurile de personalitate care șlefuiesc o singură replică, în timp ce celălalt încă vorbește, eu rămân pe cât de mult posibil în vocile voastre. Pentru a afla cine sunteți și ce vreți să spuneți.

13
Asta s-ar putea să nu fie chiar așa. Merg de o oră prin oraș. Mă aflu în fața unui bloc, apoi într-o casă a scărilor întunecată, bat la ușă. Încăperile sunt mici, cărțile sunt pe rafturi, în fața rafturilor, se întind în spatele tău și pe lângă tine. Bineînțeles că tu ești deja aici, lucrezi aici. Strâns de mână ferm. În camera alăturată, doi angajați. Domnește o atmosferă vioaie, trează, aproape tensionantă. Așteptați noile pachete cu cărți, care sunt livrate de la sediul central din Iași. Bineînțeles că furgoneta o descărcați chiar voi, redactorii. Spui că trăiți din asta, din înnoirea unor traduceri din clasici făcute în era comunistă. De câțiva ani există și seria „ego-Proză“ pentru tânăra generație românească. Pe drumul dinspre gară înspre aici, o tânără autoare mi-a șoptit că ai scris chiar tu însuți un volum de proză de curând, ea l-a numit ”Testamentul anilor 2000”. Tot ceea ce caracterizează generația ta și scrisul ei este îngropat în miză. A spus asta distrată și admirativ. Iar acum vorbim despre toți ceilalți autori, care pot fi întâlniți în biroul tău, în print și persoană. Numai despre tine nu.

14
Un apel de la recepție. Geograful așteaptă jos. Este ora patru dimineața. Ai trimis prin urmare unul dintre personajele romanului tău, pentru că ți-e jenă să anulezi întâlnirea. Dar de ce așa devreme? Ca să nu-mi pierd zborul, intuiesc deja care va fi bonusul pentru întâlnirea exclusivă: va trebui să mergem tot drumul până la aeroport pe jos. Arunc tot ce am în rucsacul meu. O plimbare dinspre noapte înspre zi. Tălpile papucilor mei se dizolvă, fuzionează întâi cu ciorapii mei, după care pielea papucilor și bumbacul se îmbină cu bătăturile de sub tălpile mele. Noi doi așadar, mereu paraleli străzii principale. Căruțe cu cai. Fuste exagerate. O distilerie de țuică, ale cărei jaluzele sunt pe trei sfert coborâte. Îmi spui că armeanul a băut până a murit acum treizeci de ani, iar tu ai supraviețuit doar cu mult noroc. În schimb sunt teferi moloșii, stimfalidele și bineînțeles toți oamenii care i-au lăsat pe ceilalți să semneze. Până la urmă, lumea e făcută din călăi, victime și trădători, lucru nepus la îndoială de către un alt autor, în afara maestrului tău. Vorbim despre vremuri ca acestea sau alte vremuri, despre ce nu va putea fi schimbat niciodată printr-o revoluție, cu excepția faptului în care ai fi mai șmecher sau mai vrednic sau mai scârbos decât cei contemporani ție și te-ai putea aranja astfel, mă convingi vorbind când grecește, când rusește, cu siguranță din când în când și română, tot mereu germană, bineînțeles că cunoști orașul Leipzig, nu, n-ai fi niciodată unul dintre cei vrednici, iar apoi, chiar la sfârșit, când îmi spui că azilul de bătrâni nu trebuie confundat cu infirmeria militară, ne aflăm deja în fața ghișeului de check-in, iar puțin mai târziu:

zbor.

Cu mulțumiri lui Bogdan Cosa, Dan Sociu, Filip Florian, Mihai Duțescu, Lavinia Braniște, Gabriela Adameșteanu, Adrian Lăcătuș, Vlad Dragoi, Robert G. Elekes, Vlad Moldovan, Rareș Moldovan, Bogdan-Alexandru Stănescu, Andrei Dosa, Cosmina Moroșan, Ștefan Agopian.

Traducere din limba germană: Manuela Klenke