
© S. Fischer Verlag
Rubrica
New Books in German vă prezintă, săptămânal, noutăți editoriale de pe piața de carte de limbă germană.
În această satiră foarte inteligent scrisă și plină de umor facem cunoștință cu aventurile neverosimile ale lui Peter Holtz: Născut în Germania de Est, comunist convins pe durata întregii tinereți, acesta sfârșește prin a deveni multimilionar. Peter Holtz este o capodoperă în stil picaresc care reconfirmă statutul canonic al autorului Ingo Schulze.
Narată din perspectiva personajului principal, cartea spune povestea vieții lui Peter Holtz, un dislexic cu o educație precară. Stilul în care sunt relatate întâmplările este unul alert și cursiv, ceea ce apropie narațiunea de discursul oral. Acțiunea debutează în anul 1974 într-un cămin de copii din estul Germaniei. Aici trăiește Peter, un orfan cu inimă mare în vârstă de doisprezece ani. Directorul orfelinatului, Paul Löschau - supraviețuitor al Holocaustului și comunist convins - se retrage din funcție în urma unei boli, iar Peter pornește la drum cu gândul să-l aducă înapoi. Planul său eșuează: Löschau rămâne dispărut, în schimb Peter sfârșește prin a fi adoptat de către o familie din Berlin.
Atunci când o vecină mai în vârstă îi lasă moștenire averea sa, Peter se trezește peste noapte proprietarul unui imobil care nu numai că nu valorează mare lucru, dar necesită în plus și multă muncă de întreținere. Abia după căderea Zidului și prăbușirea sistemului comunist, proprietatea lui Peter, amplasată într-o zonă foarte bună a Berlinului, devine extrem de valoroasă. Inițial, Peter se gândește să le lase chiriașilor apartamentele, dar ajunge apoi la concluzia că e mai bine pentru toți dacă acestea rămân în posesia sa. Pe cele nelocuite i le oferă unei prostituate care le transformă în bordel, în vreme ce altele ajung adăpost pentru refugiații africani.
Suma mare de bani pe care o primește la un moment dat de la mama lui biologică o dă unor
ucrainieni care au nevoie de cash. Sora vitregă Olga se bucură de un mare succes cu galeria de artă pe care o deschide într-unul din spațiile deținute de Peter. Pe măsură ce narațiunea avansează protagonistul acumulează tot mai mulți bani: astfel, veniturilor obținute din portofoliul imobiliar li se adaugă un milion de mărci germane de la ucrainienii care au reușit să reinvestească profitabil suma primită de la el. În încercarea de a înțelege economia capitalistă, Peter își deschide propria galerie lângă Olga și dă peste cap piața de artă prin prețurile practicate. În tot acest demers ajunge să fie perceput el însuși drept artist. Gestul prin care dă foc banilor în interiorul galeriei nu face decât să-i sporească faima. Abia în momentul în care începe să dea foc banilor pe străzile Berlinului este admis într-un centru psihiatric, unde își găsește în cele din urmă fericirea.
Maniera modernă în care Schulze reinterpretează romanul picaresc clasic precum și sarcasmul cu care tratează subiecte de actualitate fac din Peter Holtz o operă inedită în peisajul literar contemporan.
***
Ingo Schulze este unul dintre cei mai renumiți autori ai generației sale. Debutul său literar,
33 Augenblicke des Glücks/
33 de momente de fericire (1995) a fost primit cu mult entuziasm de către critică, iar cei de la The New Yorker i-au publicat câteva din povestiri.
Simple stories s-au bucurat de un succes spectaculos și au fost incluse în curricula școlară. Schulze a primit Premiul Târgului de Carte de la Leipzig pentru
Handy/
Celularul (2007) și premiul Joseph Breitbach pentru romanul
Neue Leben/
Vieți noi (2005). Operele sale au fost traduse în peste treizeci de limbi.