Rumänische Ecke: Tudor Ganea, Miere (fragment)

Miere*

Până seara, satul era brăzdat de urma neregulată a motocultorului, al cărui rezervor fusese umplut de câteva ori, din mers, de tinerii strânşi în spatele lui Stelu – un fel de brigadă protectoare la vederea căreia până şi cei mai fioroşi bărbaţi se înmuiau resemnaţi şi-şi lăsau curţile şi grădinile să fie străbătute de sapă. Tânărul ocolea case, cotea pe după fântâni şi tăia – transversal sau longitudinal – curţile, după o logică ştiută numai de el. Şanţul rezultat se deschidea ca o incizie în pământul terenurilor virane, livezilor sau grădinilor. Tăişul sistemului rotativ îşi făcea cu greu cărare prin uscăciunea pârloagelor, pentru ca, atunci când ajungea în preajma coteţelor, să-şi croiască săpătura cu uşurinţă prin bălegarul moale, lăsând în urmă o cicatrice din care se ridica mirosul amar de cernoziom.

Ajuns în dreptul cimitirului, Stelu intră cu sapa printre morminte. O mare parte a cârdului însoţitor rămase afară, făcându-şi cruci în faţa porţilor din lemn de nuc în baiţul cărora străluceau feţe de sfinţi sculptaţi şubred. Îl urmară doar cei cincisprezece-douăzeci de tineri din primul eşalon, care-i asiguraseră până atunci protecţia. Mormintele cimitirului erau săpate în deal şi îşi adunau crucile spre vârf, acolo unde trona biserica. Soarele apusese şi sângeriul înserării se adunase în cupola turlei, de unde tabla cutată îi arunca strălucirea pretutindeni, ca un far roşu. Cu grijă să nu le dărâme gărduleţele fragile, ale căror uluci putrede îşi umflau fibrele cu umezeala nopţii, Stelu săpa printre morminte, ocolind crucile din marmură îngălbenită de timp – cu fotografiile morţilor privindu-l de sub ovalul sticlelor lucioase –, urcând şi coborând panta dealului, prelungind printre cruci bucla neîntreruptă pe care o începuse la intrarea în sat. Ascunşi de întunericul nopţii, motocultorul şi cel care-l manevra nu mai putură fi văzuţi de cei rămaşi jos, în faţa porţilor. Numai huruitul motorului ce-şi amplifica din când în când zgomotul, precum şi luminile lumânărilor ce se stingeau pe sub cruci desenau în imaginaţia celor de jos traseul săpătorului.

După un timp, becul unui stâlp de iluminat dezvălui silueta lui Stelu ieşind din curtea bisericii. În urma lui, cei douăzeci de tineri. Ambală motorul şi se îndreptă spre curtea din care ieşise în acea dimineaţă. Trecu prin faţa casei sale şi îşi continuă traseul, împingând motocultorul prin şanţ spre curtea vecină. Acolo, în faţa porţilor larg deschise, se strânseseră bărbaţi ce ieşiseră din cortul de nuntă ridicat lângă casa cu cerdac. Văzându-i pe Stelu şi pe tinerii din spatele său, bărbaţii îşi dădură sacourile jos şi îşi suflecară mânecile.

Se întâlniră pe podişcă. Un tânăr în tricou roşu dădu primul pumn. Cel din faţă căzu. Urmă al doilea pumn, încasat de un nuntaş gras în ceafă. Nuntaşul se dezechilibră. În cădere, îl lovi pe un altul cu capul în gură. Un dinte îi rămase înfipt în frunte. Căzură unul lângă altul. Un bărbat în costum veni în viteză. Îl lovi pe tânărul în tricou roşu fix în rinichi. Tânărul se încovoie şi se lăsă pe vine. Primi un picior în cap din lateral. Îşi simţi urechea desprinsă. Primi al doilea picior în gură. Căzu pe o parte. I se scurse o bală cu sânge şi bucăţi de dinţi. Primi şi al treilea picior, în ficat. Nu-l mai simţi. Gemu şi închise ochii. Peste el începu bătaia. Îl călcau în picioare. Şi ai lui, şi nuntaşii. Din când în când gemea, inert. Tălpi se urcau pe el, îl apăsau, îi scoteau sângele pe gură. Monturi crestate de canini. Obraji muşcaţi. Antebraţe lovind cu sălbăticie. Genunchi spărgând coaste, cu trosnet uscat, de surcele. Pumni în tâmple, pumni în burţi umflate. Vomă ţâşnind din guri. Dinţi înghiţiţi, zgâriind esofagul. Gâturi strânse ca în cleşte, între biceps şi antebraţ. Oameni căzuţi pe jos, leşinaţi. Tălpi strivind pomeţi. Mandibule dislocate şi buze crestate, fluturând nefiresc. Ochi striviţi – ca nişte gălbenuşuri sparte – sub arcade de carne vie. Uluci rupte din garduri, crăpând zgomotos pe spinări transpirate, ca de tauri. Sânge ţâşnind din nasuri, scurgându-se din guri, şiroind din urechi sau picurând din ochi. Sânge amestecându-se cu praful fin, înmuindu-se într-un noroi roşiatic. Râuri subţiri de sânge alunecând de pe frunţi, intrând în ochi şi întunecând priviri de sălbăticiuni. Limbi sfârtecate ce nu mai articulau decât icnete de fiare. Subraţe transpirate, emanând miros de amoniac. Smocuri de păr smulse cu tot cu scalp. Durere. Bărbaţi mergând în patru labe, asemenea câinilor. Bărbaţi căzuţi pe spate, pe burtă, cu urechile înfundate în mocirla carmin. Bărbaţi gemând, înjurând şi icnind. Bărbaţi încordaţi, cu pulsuri accelerate şi timpane zvâcnind.

Prin grămada de trupuri vlăguite, protejat de câţiva tineri ce făcuseră de la început cerc în jurul său – încasând şi expediind pumni şi picioare –, Stelu împingea motocultorul, impasibil la măcelul din jur, ocolindu-i pe cei căzuţi în calea sa şi adâncindu-se în curte. Cuţitele rotative săpau şi îi împroşcau cu gemul de sânge pe nuntaşii bătrâni ce nu participaseră la bătaie şi care se aranjaseră într-un defileu uman, stânga-dreapta, căscând ochii la cel ce le întrerupsese petrecerea.

Când Stelu intră sub prelata cortului, lumea amuţi. Zgomotul motorului umplu fundalul sonor.

În cortul de festivităţi, sapa îşi continuă deplasarea ghidată de mâinile celui care o împingea, fărâmiţând pământ şi aruncând smocuri de iarbă umedă în laterale. Când ajunse în dreptul unei mese, cuţitele frezelor îi retezară picioarele de lemn. Masa căzu şi mesenii săriră în lături, lipindu-se speriaţi cu spatele de prelată. Odată răsturnate, fleicile, micii şi fripturile fură tocate şi aruncate în sus. O ploaie de cărnuri începu să-i bombardeze pe nuntaşii rămaşi prin cort. Cuţitele rotative despicară un purcel de lapte şi-i aruncară şoriciul şi umplutura de tocătură pe pânza interioară a prelatei. Bucăţi de friptură, jumări şi grăsimi moi, tremurânde ca nişte piftii, erau expediate cu forţă spre mesenii care nu ştiau cum să se mai ferească şi unde să se ascundă de torentul de frigărui, pastramă şi cârnaţi zemoşi ce-i loveau necontenit şi a căror unsoare le mânji feţele, le pătă hainele şi le alunecă pe sub cămăşi. Pieliţe prăjite îşi fluturau pretutindeni crustele arse, picurându-şi zeama tulbure – ca o ploaie călduţă – peste creştetele oamenilor, lipindu-se de frunţi transpirate şi şuierând prin aer. Zgârciuri gelatinoase, sărite de pe oase, nimereau – asemenea gloanţelor – în piepturi păroase, lăsând mici vânătăi ce înfloreau numaidecât pe piele. Bucăţi de caltaboş fierbinte erau catapultate, iar maţul lor translucid plesnea la impact şi îşi vărsa umplutura printre sâni deja unsuroşi de la stropii de untură. Un ciolan de vită fu zdrobit, iar aşchiile de oase cu bucăţi de măduvă zburară ca nişte schije, pretutindeni. Între timp, Stelu îşi oprise înaintarea şi înţepenise în mijlocul cortului, învârtindu-se în acelaşi punct şi bombardând cu cefe de porc marinate în jurul său. Zgomotul de pălmuire al fleicilor mustind de ulei, ce loveau obraji proaspăt raşi, răsuna printre ţipetele femeilor care nu ştiau cum să-şi mai scoată foile de varză şi firimiturile din carnea sarmalelor ce le nimerise în păr. Aerul frigea şi sub cort se instalase o zăpuşeală umedă, plină de vapori grei, de grăsime prăjită. De pe nuntaşi se scurgeau zoaie uleioase, mirosind a usturoi şi a ceapă călită.

După ce făcu zob toate mesele, împingând motocultorul cu naturaleţea domestică a unui om ce-şi aspiră cu simţ de răspundere încăperile casei, Stelu se opri pentru o clipă în faţa mesei prezidiului. De cealaltă parte, murdari şi pătaţi din cap până în picioare, mirele şi mireasa se uitau la el îngroziţi, ţinându-se de mână. Stelu privea prin ei de parcă nici n-ar fi fost în faţa lui. Asemenea unei feline, părea să se fi oprit doar cât să-şi tragă răsuflarea înaintea atacului final. Când cele două râuri de transpiraţie coborâte din perciuni i se întâlniră sub bărbie şi picurară, Stelu ambală motorul şi se repezi spre masă. Din fugă, îşi lăsă greutatea pe coarne până când frezele ieşiră din pământ şi-şi ridicară cuţităraia în aer. Sapa, sprijinită acum numai pe roţile de cauciuc, îşi dezvălui sistemul de cuţite ale căror tăişuri aduceau cu chelicerele unei imense insecte ce se ridicase pe picioarele dinapoi pentru a-şi lansa atacul mortal. Ajunse la masă, frezele o făcură ţăndări. Aplecat, cu mânerele atingând pământul, Stelu trecu prin masa prezidiului şi printre cei doi miri – care îşi desprinseră strânsoarea mâinilor şi săriră în lături –, despică prelata cortului, ieşi din curte şi se pierdu în întunericul nopţii. Nu-l mai urmă nimeni. Cei rămaşi prin cort ascultară cum huruitul motorului se aude din ce în ce mai încet, din ce în ce mai departe, pierzându-se undeva spre păduricea de salcâmi…

Sleit de puteri şi tot împingând sapa, Stelu ajunse la marginea satului. Frezele scormoneau pământul, iar zgomotul motorului stingea cântecul greierilor, ce-şi încetau frecarea elitrelor pe o rază de câţiva metri în jurul lui, de parcă huruitul aducea, totodată, o alveolă de tăcere ce contamina totul în preajmă. În faţa lui, cu luna imensă înţepenită pe cer, apăru pădurea de salcâmi. Intră în pădure şi o adiere de vânt fojgăi printre frunzele arborilor înfloriţi. Începură să cadă petale. Florile de salcâm se cerneau de sus, încet, şi îi aterizau pe umeri cu delicateţea unor fulgi de zăpadă. Stelu împingea motocultorul slinos prin ninsoarea parfumată, cu urdori de polen pe la colţul ochilor şi cu genele grele de stamine. Sute de flori i se lipiră de pielea uleioasă, îmbrăcându-i mâinile şi trupul într-un pulover de petale albe. Străbătu astfel pădurea, spărgându-i liniştea şi tocând tufele de urzici, făcând slalom printre trunchiurile copacilor şi afundându-şi paşii în moliciunea muşuroaielor de cârtiţă, până când se pomeni pe islaz.

Cele două păduri, de salcâm şi de tei, împrejmuiau islazul ce-şi deschidea ochiul verde de câteva hectare la graniţa dintre ele. Imensa poiană era tăiată în două de şinele unei căi ferate ce ieşea din întunericul pădurii şi se înfunda într-o gară părăsită. De-a lungul căii ferate erau înşiraţi câţiva stupi. Nu departe de stupi, o drezină înţepenită pe şine îşi profila silueta pe fundalul pereţilor albi ai gării, completând impresia de loc părăsit, lăsat în paragină.

Ieşit din pădure, Stelu părea o arătare a nopţii : un imens păsăroi ce-şi scutura penajul parfumat în vibraţia maşinăriei. Motorul începu să dea rateuri, semn că benzina era pe terminate. Ajuns lângă vatră, repetă figura de la nuntă : apăsă pe coarne şi se lăsă pe vine, până când cuţitele rotative ieşiră din pământ şi fură ridicate în aer. Se repezi spre stupi. Motorul se înecă, însă frezele mai merseră o vreme din inerţie şi sparseră carcasa de lemn a primului stup. Un bătrân cu barbă albă ieşi buimac din clădirea gării şi privi cum Stelu distruge stup după stup. Se trase mai în spate, lângă o grădină de zarzavaturi care se întindea până în spatele clădirii dărăpănate. Trosnetul lemnelor răsuna pe tot islazul. Şipcile erau zdrobite în tăişul de drujbă al sapei care le împrăştia rumeguşul şi aşchiile în aerul nopţii. Odată dezvăluiţi în lumina lunii, fagu¬rii crestaţi de tăiş îl împroşcau cu miere pe Stelu, care închise ochii, strânse din dinţi şi, cu o sforţare supraomenească, făcu zob toţi stupii, strivindu-i în malaxorul frezelor. În tot acest timp, mierea îi înecă florile de salcâm de pe piele, acoperindu-le în vâscozitatea sa dulce. Înţepat de albine, abandonă sapa – care între timp se oprise – şi o luă la fugă spre drezină. Albinele nu-l urmăriră, ci năpădiră motocultorul fierbinte ce rămăsese înnămolit în fagurii spintecaţi.

Suit pe platforma drezinei, Stelu îşi încleştă mâinile cleioase pe manivelă şi se puse în mişcare. Roţile de fier se urniră şi tânărul părăsi islazul unde acum răsuna zumzetul roiului. Gâfâia şi îşi auzea pulsul vâjâind în urechi. Tot corpul părea să-i zvâcnească, de parcă el însuşi s-ar fi transformat într-o mare inimă pulsând, de pe care se scurgeau zoaie de miere amestecată cu petale de salcâm. Şina îl purtă în întunericul pădurii, lăsând în urmă islazul. Epuizat, Stelu căzu în genunchi. Drezina prinse viteză şi vântul rece îi răvăşi părul îmbibat de gelul dulceag. Adormi cu braţele atârnate pe manivela metalică.

*Fragmetul face parte din romanul Miere, apărut recent la Editura Polirom.