35 Mai, o nouă zi liberă de la stat

---

Știm asta pentru că am fost cu toții acolo: în loc să scrie o banală compunere, încep să genereze tot felul de povești, care de care mai deosebite, întrecând cu mult sarcina de îndeplinit – și, din păcate, abilitatea lor de a le transcrie apoi pe curat, ceea ce ajunge curând să fie foarte frustrant, încă o limitare venită dinspre lumea celor mari, răi și puternici...

Erich Kästner, celebru în special pentru cărțile sale pentru copii, le vine însă în ajutor. Prin intermediul acestui roman, autorul le dovedește copiilor că nu sunt niciodată singuri în demersul lor; că nu au de ce să avanseze morocănoși în micile lor povestiri pline de ștersături, rezumându-se, pentru a face adulților pe plac, la povestirea unei simple zile de vacanță sau a serii de Crăciun; că fiecare nouă compunere este o nouă călătorie – în cazul de față, după cum spune și subtitlul, spre Mările Sudului – în care pot porni alături de oricine vor, fie că e vorba de unchiul preferat sau de un prieten de la școală, de câinele lor, pe care îl pot înzestra cu darul vorbirii sau, mai straniu, de cai negri pe patine cu rotile înzestrați la rândul lor cu darul vorbirii – sky is the limit; că scrisul și imaginația merg mână în mână și că, în primul rând, treaba asta are mari șanse să fie fun, o activitate la fel de plăcută ca aventurile închipuite în reveriile lor; iar părinților – fiindcă e o carte ce poate fi citită cu plăcere și de adulți –, că în spatele fiecărui căpșor aplecat peste un caiet sau privind pierdut pe fereastră cu stiloul curs în mână, sunt mii și mii de povești ce merită măcar din când în când lăsate să existe, încurajate, ocrotite.

Personal, găsesc alegoria autorului german foarte instructivă – sper doar să mi-o amintesc la timpul potrivit.

Chiar și în lipsa titlului – fără rest, fără loc de interpretări –, premisa romanului e suficientă, garantând puștilor un story excelent: în joia lui liberă, unchiul necăsătorit al lui Konrad îl ia pe băiat de la școală și petrec restul zilei împreună în activități destul de trăznite, începând cu prânzul, care e întotdeauna cel puțin bizar; naratorul ne face cu ochiul din start, dacă vrem să ni se întâmple lucruri neobișnuite, trebuie să ne comportăm ca atare sau măcar să arătăm o mică disponibilitate de a sparge rutina:

Uneori, șuncă fiartă cu frișcă. Alteori, covrigi sărați cu gem de coacăze. Sau plăcintă cu vișine cu muștar englezesc.

Când isprăviră de mâncat, se uitară mai întâi un sfert de oră pe fereastră, așteptând să le vină rău.

Unchiul își cocoță nepotul pe biblioteca cea mare și Konrad se propti în mâini, cu capul în jos și cu picioarele în sus.
- Un moment! îi strigă Ringelhuth. Ia mai stai așa puțin răsturnat!
Se duse în dormitor, se întoarse cu o pilotă și o așternu în dreptul bibliotecii. Apoi comandă „Hopa-jos” și Konrad sări de pe bibliotecă, pe vine, drept pe pilota de pe podea.
-Grozav! exclamă unchiul.
Apoi își făcut și el vânt și sări vijelios, cu picioarele desfăcute, peste masă.

(tradus de Eman. Cerbu, Editura Arthur)

Ce copil nu-și dorește asta? Un unchi, o rudă pusă mereu pe șotii, dispusă să-și ocupe o după-amiază pe săptămână cu educația sa alternativă?

În fine, la toate astea se adaugă celelalte personaje cel puțin interesante și un tobogan de aventuri, ilustrate foarte expresiv de Horst Lemke, ce basculează eroii de fiecare dată în medii dintre cele mai diverse – Țara Huzurului, Lumea Anapoda, „La mărețul trecut”, Electropolis etc. Prin intermediul acestui vehicul, 35 mai, autorul nu doar că încurajează micuții să închidă ochii și să-și dea voie să creeze lumi de sine stătătoare, cu noi dinamici și personaje, ci le livrează una din primele lecții ale literaturii, pansând dureroasele copci rezultate în urma intervenției educației standardizate din școli, care cere de cele mai multe ori ca imaginația să fie extirpată cât mai devreme, lăsând copiii fără unul din cele mai importante izvoare interioare, cel al poveștilor spuse de ei înșiși, infinit, imposibil de înlocuit de oricâte producții Disney sau Pixar.