
Domnica Drumea | © Jan H. Mysjkin
Rumänische Ecke e locul în care, în fiecare vineri, puteți citi cele mai noi producții literare românești. Selecția are în vedere vocile contemporane esențiale, propunându-și să servească publicului larg drept scurtătură spre inima literaturii, iar editorilor străini în căutare de tinere talente, liant către scena nouă autohtonă.
Nume: Domnica Drumea
Data nașterii: 26 august 1979
Locul nașterii: Râmnicu-Vâlcea
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: Crize (Vinea, 2003) , Not for sale (Cartea Românească, 2009); Vocea (Charmides, 2014)
Toată noaptea cu dinții încleștați.
Mâinile știu singure drumul, o peliculă de sudoare,
geamătul mic.
N-o să-mi comand o păpușă gonflabilă,
o să-mi comand o pizza de 30 de centimetri,
cu blat pufos.
O jumătate goală de pat.
Trebuie să mă obișnuiesc cu suprafețele goale,
trebuie să mă opresc.
Cineva strigă mama.
Sunt la 30 de centimetri sub pământ.
Nu mă opresc.