
Livia Ștefan | Foto: © Andra Aron
Rumänische Ecke este locul în care, în fiecare vineri, puteți citi cele mai noi producții literare românești. Selecția are în vedere vocile contemporane esențiale, propunându-și să servească publicului larg drept scurtătură spre inima literaturii, iar editorilor străini în căutare de tinere talente, liant către scena nouă autohtonă.
Nume: Livia Ștefan
Data nașterii: 17 octombrie 1982
Locul nașterii: Giurgiu
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: re.volver (Casa de pariuri literare, 2012); Lolita32 (Casa de editură Max Blecher, 2016).
Câteva cuvinte: Nu știu ce aș putea să le spun cititorilor, adică aș putea să le spun multe, foarte multe, să torn la greu, dar total pe lângă subiect, pentru că mă fâstâcesc, oricât de tâmpit de sigură pe mine aș părea, adică le-aș vorbi despre pietre, formulele lor chimice și faze cu omul ăla care a fost celebru, în anii 70, pentru almost-descoperirea undelor gravitaționale ca, ulterior, să i se retragă celebritatea și a cărui poveste am descoperit-o la începutul anului, când au dat alții de undele gravitaționale. Habar n-am.
tara mantra*
un școlar îmbrâncit
în noroi de golani
este sufletul meu
și e fericit
ca piesele de schimb pentru
camioane
în magazinul cu rochii
de mireasă
este sufletul meu
și e fericit
nefericit & huligan & trist
este sufletul meu
și e fericit

Foto Livia Ștefan | © Andra Aron
*poemul face parte din volumul Lolita32, apărut de curând la Casa de editură Max Blecher
Accesați și site-urile:
Lolita32
Livia Ștefan