Feridun Zaimoglu: Kanaksprach, 1995 | Buchcover (Ausschnitt): © Rotbuch Verlag
S-au născut în Germania sau au venit aici de copii, iar pentru a se exprima au avut la îndemână atât suficiente impresii și emoții, cât și cunoașterea limbii germane. Tematica lor are mai puțin de-a face cu dorul de țară, cât cu integrarea.
Scriitori sunt mulți. Pentru marea lor majoritate, creativitatea este aspectul cel mai important în definitivarea unei scriituri. Pentru cea de-a doua generație de scriitori proveniți din familii de migranți lucrurile au stat altfel.
La mijlocul anilor '90, multiculturalismul începe să stârnească interes, scurtmetrajele lui Fatih Akins „Sensin - Du bist es!“ (1995) și „Getürkt“ (1996) făcându-se remarcate și câștigând premii. În același timp, Feridun Zaimoglu dă lovitura cu romanul „Kanak Sprak – 24 Mißtöne vom Rande der Gesellschaft“ (Rotbuch, 1995), care a fost transpus atât în scenariu de piesă de teatru, cât și în piesă de teatru radiofonic. Conceputul romanului e simplu, într-un interviu fictiv se pune întrebarea „Cum se trăiește ca străin în Germania?", iar 24 de monologuri încearcă să-i răspundă.
Feridun Zaimoglu a venit în Germania în 1965, la vârsta de un an, a studiat mai întâi medicina, apoi arte și literatură. Primele sale scrierile au șocat scena literară germană, iar în 2013 i-a fost decernat Premiul Ingeborg Bachmann, pentru „Häute“. În prezent, scrie cronici literare și eseuri pentru Die Zeit, Die Welt, SPEX și Tagesspiegel.
Scriitorii aparținând celei de-a doua generații abordează un spectru tematic mai larg și provin din toate categoriile sociale. Un exemplu în acest sens este actualul Președinte al Bündnis 90/Die Grünen, Cem Özdemir, pedagog renumit, s-a alăturat verzilor la 16 ani, în 1981. În 1994 și-a finalizat studiile de pedagogie socială și a devenit primul deputat de origină turcă din parlamentul german.
Ca politician, numele
Cem Özdemir este cunoscut foarte multor persoane, scrierile sale însă, mai puțin. În 1997, când avea puțin peste 30 de ani, Özdemir își publică cartea autobiografică „Ich bin Inländer“, în care dezbate experiențele multiculturale și politice prin care a trecut în Germania. 11 ani mai târziu, este urmată de „die Türkei. Politik, Religion, Kultur“, în care, într-un cadru extrem de critic și prin întrebări incomode, abordează tema „Turcia" din perspectiva unui politician germano-turc, cu scopul de a oferi o mai bună înțelegere asupra Turciei și a germanilor de origine turcă care trăiesc în Germania.
În timp ce prima generație de scriitori migranți a fost marcată de reprezentanții sexului masculin, veniți la muncă în Germania, în a doua generație, sub impulsul reîntregirii familiei, se regăsesc și femei.
Hatice Akyün, spre exemplu, s-a născut în 1969 în Turcia și a venit la Duisburg la vârsta de 3 ani. Provine dintr-un mediu educat, a învățat singură germana cititind basme nemțești. Și-a urmat nestingherită drumul și a lucrat ca grefier la un tribunal. A ajuns să facă jurnalism întâmplător, Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ) având nevoie de un reporter pentru a intervieva infractori vorbitori de limba turcă. Hatice Akyün și-a încercat norocul și azi lucrează ca jurnalist liber profesionist pentru SPIEGEL, EMMA și Berliner Tagesspiegel.
În 2005 și-a publicat romanul autobiografic „Einmal Hans mit scharfer Soße", în care protagonista, o tânără de origine turcă, pornește în căutarea unui partener – nu un tânăr turc însă, ci un Hans neamț, ceea ce îi creează, firește, probleme în familie. (http://www.akyuen.de/buch/)
Pe lângă scris și jurnalism, Akyün e din ce în ce mai implicată în discursul politic. Ca mamă, are o poziție critică la adresa atmosferei de intoleranță față de străini și de persoanele care provin din familii de migranți, preocupând-o dezbaterile în jurul temei integrării: „Nu vreau va fiica mea să vină într-o zi de la școală și să-mi spună că e proastă din cauză că e turcoaică. Nu vreau să creadă că nu aparține acestei țări."
Lui Hatice Akyün i-au fost decernate diverse distincții pentru toleranță și integrare și locuiește în prezent la Berlin.
A doua generație este în mod clar mult mai sigură pe sine decât prima. Limba nu mai constituie un impediment, ci mijlocul prin care se pot exprima, își transpun ideile și experiențele și își câștigă cititorii. Dorul de țară și gândurile de întoarcere acasă au fost înlocuite de promovarea toleranței și a integrării.
Scris de
Marcel Mertins
