Karácsonyi Zsolt: „Faust vrea un suflet etern, într-un trup etern”

Cum a fost să citiți volumul în traducerea în română a reputatului scriitor și traducător George Volceanov?

Să fii tradus de George Volceanov e o onoare. Autorul, dacă are acces la limba în care a fost transpus textul original, e foarte atent și interesat cum a realizat unele pasaje traducătorul, pasaje care au fost grele, eventual, chiar și pentru autor. Textul tradus e o transpunere adevărată, totuși foarte apropiată de text!

Faust în acest volum își caută și își găsește locul în cel de-al patrulea element cosmic, apa. Rescriind povestea lui Faust, punctul de plecare a fost piesa lui Marlowe.

Apa e o posibilitate de salvare, dar Faust acolo și atunci nu se folosește de această șansă, nu se ascunde, își acceptă soarta, dar nu pe deplin. Puterea acelor ultime cuvinte din textul scris de Marlowe („Te schimbă, suflete, în stropi de apă; / Cazi în ocean, să nu fii-n veci găsit”) îl menține și în lumea noastră... de aceea am avut șansa să scriu povestea acestei drumeții.

Dacă v-ați întoarce în timp, în vremea existenței lui Faust, (i-)ați mai scrie această carte?

M-am reîntors din vremea lui Faust ca să scriu această carte... Unde trăiește Faust? În mai multe secvențe ale timpului. Trăiește în Roma republicană, în secolul XV, în secolul XVII, în mai multe locuri în același timp. Există de mult, și, cu tot respectul – are nevoie de această carte. După ce am văzut spectacolul regizat de Mihai Măniuțiu la teatrul maghiar din Cluj, am știut imediat că Faust trebuie salvat. Un om, un everyman atât de important, merită încercarea. La 7-8 ani după vizionarea spectacolului am scris primele 700 de rânduri în 12 ore, la ultimele 10 rânduri am lucrat luni întregi, în chinuri auctoriale aproape faustiene... traducând și Cioran (Lacrimi și sfinți) în același timp. Faust are șansa uriașă și ultimă de a fi salvat numai în lacrima divină care se numește mare.

Numeroși scriitori s-au inspirat din mitul faustic, dacă ne referim la Thomas Mann sau la Klaus Mann, Nikolaus Lenau, Heinrich Heine, Gertrude Stein etc. Când ați intrat pentru prima dată în contact cu piesa lui Marlowe sau cu poemul dramatic al lui Goethe?

În adolescență. De la capodopera lui Goethe nu am primit nimic atunci; de la variantele scrise de Lenau și Heine, citiți în anii studenției, am simțit doar o adiere primăvăratică din acel avânt negru, acel duende spiritual care se resimte din textul lui Marlowe. Textul marlowian l-am citit de 10-12 ori cel puțin, este pe locul trei din acest punct de vedere, după epopeele homerice...

Dacă ar fi să identificați asemănări între dvs. și personajul din Faust pe mări, ați întâmpina vreun obstacol?

Am trecut pe lângă mări asemănătoare, sunt și câteva cărți care au fost citite probabil atât de Faust, cât și de subsemnatul. Dar eu sunt un alt cititor. Pe de altă parte: eu întotdeauna am venit dinspre ape, el și în momentul de față face valuri pe mări...

Personajul se identifică cu o corabie, cu o arcă al cărei drum nu poate avea decât un sfârșit tragic în căutarea recifului demn de el. Lumile noi pot fi cucerite doar prin sacrificiu?

Corabia sau arca sunt un vehicul care se destramă la nevoie, pentru a salva sufletul eroilor. Când Horatius se adresează corabiei, vorbește despre sufletul lui Vergilius; și în vremea lui Noe – lupta se duce pentru suflet în primul rând, nu pentru omenire și celelalte vietăți de pe globul de atunci. Orice lume nouă, orice cucerire adevărată cere ca răsplată omul întreg. Dacă pornești cu posibilitatea sacrificiului ai șansa să găsești drumul spre libertate și etern.

„Miliardele de oameni sunt cioburi ce se sparg doar de-un miliard de ori”, scrieți într-un poem. Moartea și viața sunt percepute ca o trăire cu aceleași puteri și energii, cu năluciri și realități în care drumul nu se sfârșește. Care este limanul la care speră să ajungă?

Limanul – da, îmi aduc aminte. Am văzut deseori acest liman, această punte făurită în forma unei săbii medievale. Nu a trecut niciodată pe cealaltă parte a limanului. Dorind să ajungi la liman și totuși să nu treci... ceva tipic culturii apusene... Dragul nostru frate rătăcitor a năzuit totdeauna după etern, dar un etern în mișcare. Un etern viu cu trup și suflet în același timp. Dar nu poți să fii în eternitate și cu sufletul, și cu trupul. Trebuie să alegi una sau alta dintre dimensiuni. Faust vrea un suflet etern într-un trup etern – trebuie să mai aștepte, precum noi toți. Dar nu e imposibil. Însă el se grăbește.

Ce-l doboară pe Faust în acest volum?

Faust are șansa să nu fie doborât, dar în momentul în care se reîntoarce din adâncurile liniștite ale mării reîncepe eterna luptă pentru suflet. Dorința de a ajunge departe – această dorință îl doboară. Să ajungi departe fără dorințe – la acest nivel nici Faust nu a reușit să găsească intrarea. Pierde o luptă, câștigă o altă luptă, dar războiul nu a luat sfârșit nici astăzi. La sfârșitul frazei nu există punct