© Elena Vlădăreanu
Elena Vlădăreanu | © privat
Elena Vlădăreanu ne pregătește o surpriză – debutul ei în proză.
Tue, 9. February 2021
O povestire de Elena Vlădăreanu
Nume: Elena Vlădăreanu
Data nașterii: 1.02.1981
Locul nașterii: Medgidia
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: din confesiunile distinsei doamne m. (colecția underground carmen, 2001), pagini (Timpul, 2002), fisuri (Pontica, 2003), europa. zece cântece funerare (Cartea Românească, 2005), spațiu privat. a handbook cu treizeci și trei de ilustrații de Dan Perjovschi (Cartea Românească, 2009), spazio private (Pietre Vive, 2016), non stress test, (Casa de pariuri literare, 2016), Bani. Muncă. Timp liber (Nemira, 2017), minunata lume disney (Nemira, 2019).
A fost visul meu ăsta, să fiu poliţist. Ca să fiu sincer, nu chiar ăsta, ci să ţin o armă în mână. O armă adevărată vreau să spun. Şi să o folosesc.
Şi-a pus picioarele, unul peste altul, pe masă și s-a lăsat mult pe spate. A râs scurt, privind în jos. Ţânţarii ieşiseră la rond, mulţi, sute, zâzâiau neîntrerupt, nu-i speria nimic, nici Autanul, nici limoncello, erau imuni. Doar pe el păreau să-l ocolească. A întors capul și a scuipat printre dinți, apoi a luat o gură de bere, a înghițit numai după ce și-a clătit bine gura, îşi ţinea sticla între mâini, pe abdomen. Avea pantaloni lungi de camuflaj, sandale, tricou kaki, corp atletic, tuns unu. Blond, ochi albaștri. Nevastă-sa îl asculta cu un zâmbet rece în colţul buzelor, sigur mai auzise poveştile astea de zeci de ori, în faţa a zeci de oameni diferiţi. Nu o impresionau, evident. Nu spunea nimic. Mai lua din când în când câte o gură de bere, păstrându-şi zâmbetul rece. Mai alunga câte un ţânţar. Era bronzată, stătea cu genunchii la piept strânşi pe scaun sub rochia albă din pânză topită, un şal albastru peste umeri, brunetă cu pistrui.
Cel mai fericit am fost când am luat permisul de port armă.
Că te împiedica pe tine permisul, a murmurat nevastă-sa cu privirea aţintită în sticla de bere şi cu zâmbetul ăla.
Ce vrei să spui? a sărit el, întors brusc spre ea, lăsându-şi picioarele jos şi berea pe masă.
Nimic. Doar că tu deja aveai armă când ai primit permisul.
Sigur că aveam armă, în timp ce revenea la poziţia de relaxare, cu picioarele pe masă.
Atunci a venit în fugă băiatul cel mic al lor şi a spus:
Mami, mami, am găsit un arici cu pui, e chiar acolo, lângă toalete, hai să vezi.
S-au ridicat toţi de la masă să vadă aricii, chiar şi el a mers într-acolo şi nimeni nu părea că o să se mai întoarcă la povestea armei.
În campus se pregătea un concert, lumea mişuna pe scenă cu fire şi microfoane, se făceau probe de sunet şi oamenii de la organizare se ocupau de spaţiu, trăgeau bănci lungi pentru spectatori şi oricum era foiala de seară, cu toţi turiştii din sat eşuaţi în singurul loc unde găseau bere şi, cu puţin noroc, ceva de mâncare.
Femela arici şi cei patru pui ţepoşi erau într-un colţ, în dreapta toaletelor, lângă un tomberon. Cineva le pusese acolo nişte boabe de pisică şi ronţăiau de zor. În jurul lor, plin de copii şi curioşi, de parcă nimeni până atunci nu mai văzuse un arici decât în cărţile ilustrate. În apropiere o femeie a cântat: douăzeci pitici voinici/ tralalalala/ se bătură c-un arici/ tralalalalala, și a râs cu poftă, plus un râs mititel de copil.
Alții erau călare cu smartphonurile să imortalizeze cina aricilor.
S-au întors la masă, au mai luat beri, mai veniseră şi alţi prieteni de-ai noilor lor prieteni, cineva îşi luase o porţie de hamsii şi cartofi prăjiţi, s-a plâns că toate sunt reci, altfel se râdea mult şi oamenii aşteptau concertul care mai mult ca sigur urma să fie o dumă, aşa că deja erau nerăbdători de panaramă. El şi-a reluat poziţia cu picioarele pe masă, tipa nou venită l-a privit urât. El a vorbit fără să privească pe nimeni, nu povestea cuiva anume, arunca ce avea de spus convins fiind că se va găsi cineva să audă:
Mă duc în dormitorul de sus, că are vedere spre curtea din spate. Deschid fereastra, îmi iau arma cu lunetă, o potrivesc la ochi şi aştept. Şi aştept. Şi aştept.
S-a făcut linişte. Tipul cu hamsiile s-a oprit din mâncat şi l-a privit intens, fără să îndrăznească să înghită. Nevasta pușcașului şi-a dat ochii peste cap şi l-a întrebat:
L-ai văzut pe Tibi?
El a vorbit rar, privind tot în jos, niciodată spre ea, niciodată spre ceilalţi:
Ioana, observi presupun că spun ceva şi că oamenii mă ascultă. De ce mă întrerupi? De unde vrei să ştiu eu unde e fii-tu? Are cinşpe ani. La cinşpe ani presupun că poate să-şi poarte singur de grijă.
Băiatul cel mic alerga în jurul mesei. Tipa nou venită a căutat privirile cunoscuţilor ei, dar ei erau atenţi la poveste. A privit-o pe Ioana, apoi şi-a privit soţul şi soţul ei continua să mănânce hamsii, fără însă să-l slăbească din ochi pe povestitor.
Pe scenă, solistul s-a dus la microfon. Avea nişte pantaloni bej, largi şi cu buzunare, un tricou alb spălăcit, chelie, codiţă şi chitară.
Bună seara, prieteni. Mă bucur că am ajuns în sfârşit la voi. Am avut o călătorie lungă, suntem plecaţi de dimineaţă din Bucureşti, am cântat la…
S-a făcut microfonie şi nu s-a mai auzit nimic. Dar toată lumea a râs şi a aplaudat, în mod evident tipul era praf, nimic nu se potrivea la el, nici el cu el.
E cu mine aici iubita mea şi muza mea şi impresara mea, Claudia, şi vreau s-o invit pe scenă să o vedeţi.
S-au auzit fluierături şi aplauze, oamenii erau în delir. Pe scenă a urcat Claudia, slabă şi hipioată, cu şalvari roşii de in şi ie albă de pânză topită, fără sutien, i se vedeau sfârcurile, părul lung, ondulat, până la fund. Fluierăturile s-au înteţit. Unul a strigat:
Să cânte Claudia! Apoi a început să scandeze şi ceilalţi i-au ţinut isonul:
Cla-u-di-a! Cla-u-di-a! Cla-u-di-a!
Dar Claudia a făcut cu mâna şi s-a întors la locul ei pe o băncuţă în faţa scenei, lumea s-a potolit. Băiatul cel mic s-a dus pe o bancă mai în faţă să se uite la concert, cel mare tot nu venise.
Cum trece o pisică, poc. Sau o pasăre care se opreşte pe gard. Poc. Sau un câine pe drumul din spate. Poc.
Ce faci? a sărit tipa nou venită. Nu cred că am înţeles bine.
El a privit-o pentru prima oară în faţă. Şi-a unit mâinile sub formă de pistol, a ţintit spre capul ei şi a spus:
Poc.
Eşti ţicnit, Doamne iartă-mă. Silviu, hai te rog să mergem, i-a spus bărbatului cu hamsiile. Ăsta s-a ridicat, şi-a luat berea, i-a întins mâna prietenului lui:
Noi ne ducem, sorry, vă lăsăm cu prietenii voştri excentrici, apoi au plecat la o altă masă.
Beam şi noi o bere, a simţit prietenul nevoia să se scuze, dar nu l-a mai auzit nimeni.
Păi, bravo, a intervenit şi soţia ăstuia, mă simt foarte în siguranţă ca un poliţist, pe care îl plătesc şi eu din buzunar, să stea cu luneta la ochi spre curtea din spate şi să omoare animale. Poate trece pe acolo un copil. Hai să nu fiu patetică, un om pur şi simplu. Ce faci?
Nu trece, a spus el.
Ei, exagerează şi el, nu trebuie să-l luaţi în seamă, a intervenit Ioana.
Chiar atunci a venit băiatul cel mare, şi-a pus sticla cu Cola pe masă şi a spus:
Băi, ce plictiseală! Cine e prostul ăsta? şi a arătat spre tipul de pe scenă. Apoi, spre maică-sa: De ce am venit noi aici? Să ne batem cu ţânţarii şi să ascultăm muzică de căcat?
Tibi, te rog, fii atent cum vorbeşti. Şi pe unde ai umblat până acum?
Treaba mea. Şi-a unit mâinile sub formă de pistol, a ţintit spre solist: Poc.
Ha, iată, a sărit femeia. Te întrebi cum apar toţi psihopaţii ăia care împuşcă oameni pe stradă de care auzi la televizor. Iată!
Nu o luaţi chiar aşa, vă rog, Tibi e un adolescent doar, a spus Ioana plângăcios. Apoi către bărba-su: De ce nu le povesteşti şi cu turturica?
Uite ce e, eu nu vreau să mai aud nimic. Pur şi simplu nu mă interesează faptele tale de arme.
Da, cred că pentru noi e suficient, a spus şi soţul. Poate vorbim despre altceva.
Dar asta e o întâmplare chiar drăguţă, a insistat Ioana.
El tăcea. Privirea în pământ. Câte o gură de bere, când şi când. Tibi s-a ridicat de lângă ei şi s-a dus lângă
fra-su mai mic să caşte gura la concert. Ioana a continuat:
Într-o zi erau două turturele pe gard şi el a ales doar una. Dar nu se aştepta la asta, ca pasărea vie s-o jelească pe cealaltă. A venit la mine plângând. Nu e o brută, să ştiţi.
Poftim? a întrebat femeia. Apoi i-a spus soţului:
Hai, te rog, să mergem şi noi, mi-a ajuns.
Salut, a spus bărbatul şi a întins mâna, dar el nu s-a deranjat.
Au mers la bar de unde şi-au mai luat câte o bere, s-au fâțâit cu băuturile în mână până au găsit o masă liberă, ceva mai în spate.
Vă mulţumesc, prieteni, s-a miorlăit solistul pe scenă. E o seară uimitoare şi vreau să vă mulţumesc pentru ea.
Fluierături şi aplauze.
Vreau să-i mulţumesc din nou Claudiei, muza mea. Următoarele trei cântece sunt pentru ea.
Oamenii au început să râdă şi să strige:
Cla-u-di-a!
Claudia a urcat iar pe scenă, solistul a luat-o de mână, oamenii băteau din picioare şi fluierau. Solistul i-a dat o floare pe care naiba ştie de unde a scos-o, un trandafir roşu, apoi s-au sărutat.
Cântarea asta am pregătit-o împreună, eu și Claudia, ea e sfătuitoarea mea de taină, a spus solistul, a prins-o pe Claudia de mână și a împins-o ușor în față, să mai smulgă niște aplauze. S-au pornit primele acorduri, iar Claudia s-a dus spre locul ei.
Când însă cobora de pe scenă, Tibi, care era chiar acolo, i-a spus probabil ceva, pentru că fata s-a îndreptat spre el. Băiatul s-a ridicat în picioare, au schimbat câteva vorbe, apoi a împins-o, lovind-o cu mâna în umăr. Fata s-a dezechilibrat şi a fost cât pe ce să cadă. Solistul a coborât de pe scenă şi i-a dat un vânt băiatului. Un tip de lângă a vrut să-i despartă. Claudia şi-a acoperit gura cu palmele. Negativul începuse deja să cânte, oamenii de la tehnic nu au fost pe fază. El s-a ridicat de unde stătuse aproape nemişcat până atunci, din doi paşi a fost lângă cei doi. L-a apucat pe solist din spate şi l-a trântit, apoi a urlat:
Nenorocitule! Te omor!
Oamenii din public fluierau, doar cei de mai din spate, care nu văzuseră ce se întâmplă. Cei din faţă ar fi intervenit, dar probabil nu ştiau exact ce au de făcut, erau în picioare, cu mâinile în şold şi păreau să aştepte momentul potrivit.
Claudia a ţipat, a încercat să intre între ei, el a îndepărtat-o brutal cu braţul, fata s-a speriat şi a început să bolborosească printre lacrimi:
Nu-l lăsaţi să-l omoare! Sunaţi la Poliţie!
Eu sunt Poliţia, a urlat el, iar ăla e fii-miu, curva naibii, te omor și pe tine!
Tibi nu mai era acolo, nici băiatul cel mic. O fată din public a venit, a luat-o pe Claudia pe după umeri şi a tras-o pe un scaun. El îl ţinea în continuare pe solist la pământ, avea mâinile înfipte în gâtul lui, bărbatul nu riposta, nu mişca, nu zicea nimic. Doar ochii i se roteau după ajutor, ca la păcănele.
Hai, şefu’, calmează-te, a încercat unul din spectatori, puştiu’ tău a fost obraznic.
Cum ai spus? a urlat, lăsându-l pe solist şi ridicându-se ameninţător spre ceilalţi. Obraznic? Băi, vă omor pe toţi, nenorociţilor!
Atunci a apărut Ioana. S-a dus la el, l-a apucat ferm de un braţ, i-a şoptit ceva. El s-a potolit, mai mult, le-a aruncat tuturor o privire peste umăr, apoi s-a îndepărtat, cu Ioana agățată de brațul lui. Mai târziu, mult după miezul nopții, cei care campaseră acolo s-au trezit speriați. O împușcătură, așa s-a auzit, ca și cum s-ar fi descărcat o armă, au declarat aproape toți ziua următoare, când în campus a venit procuratura. Dar nimeni de fapt nu văzuse nimic.
Citiți aici și un poem de Elena Vlădăreanu.
Citiți aici un interviu cu Elena Vlădăreanu.
Data nașterii: 1.02.1981
Locul nașterii: Medgidia
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: din confesiunile distinsei doamne m. (colecția underground carmen, 2001), pagini (Timpul, 2002), fisuri (Pontica, 2003), europa. zece cântece funerare (Cartea Românească, 2005), spațiu privat. a handbook cu treizeci și trei de ilustrații de Dan Perjovschi (Cartea Românească, 2009), spazio private (Pietre Vive, 2016), non stress test, (Casa de pariuri literare, 2016), Bani. Muncă. Timp liber (Nemira, 2017), minunata lume disney (Nemira, 2019).
CONCERTUL
A fost visul meu ăsta, să fiu poliţist. Ca să fiu sincer, nu chiar ăsta, ci să ţin o armă în mână. O armă adevărată vreau să spun. Şi să o folosesc.
Şi-a pus picioarele, unul peste altul, pe masă și s-a lăsat mult pe spate. A râs scurt, privind în jos. Ţânţarii ieşiseră la rond, mulţi, sute, zâzâiau neîntrerupt, nu-i speria nimic, nici Autanul, nici limoncello, erau imuni. Doar pe el păreau să-l ocolească. A întors capul și a scuipat printre dinți, apoi a luat o gură de bere, a înghițit numai după ce și-a clătit bine gura, îşi ţinea sticla între mâini, pe abdomen. Avea pantaloni lungi de camuflaj, sandale, tricou kaki, corp atletic, tuns unu. Blond, ochi albaștri. Nevastă-sa îl asculta cu un zâmbet rece în colţul buzelor, sigur mai auzise poveştile astea de zeci de ori, în faţa a zeci de oameni diferiţi. Nu o impresionau, evident. Nu spunea nimic. Mai lua din când în când câte o gură de bere, păstrându-şi zâmbetul rece. Mai alunga câte un ţânţar. Era bronzată, stătea cu genunchii la piept strânşi pe scaun sub rochia albă din pânză topită, un şal albastru peste umeri, brunetă cu pistrui.
Cel mai fericit am fost când am luat permisul de port armă.
Că te împiedica pe tine permisul, a murmurat nevastă-sa cu privirea aţintită în sticla de bere şi cu zâmbetul ăla.
Ce vrei să spui? a sărit el, întors brusc spre ea, lăsându-şi picioarele jos şi berea pe masă.
Nimic. Doar că tu deja aveai armă când ai primit permisul.
Sigur că aveam armă, în timp ce revenea la poziţia de relaxare, cu picioarele pe masă.
Atunci a venit în fugă băiatul cel mic al lor şi a spus:
Mami, mami, am găsit un arici cu pui, e chiar acolo, lângă toalete, hai să vezi.
S-au ridicat toţi de la masă să vadă aricii, chiar şi el a mers într-acolo şi nimeni nu părea că o să se mai întoarcă la povestea armei.
În campus se pregătea un concert, lumea mişuna pe scenă cu fire şi microfoane, se făceau probe de sunet şi oamenii de la organizare se ocupau de spaţiu, trăgeau bănci lungi pentru spectatori şi oricum era foiala de seară, cu toţi turiştii din sat eşuaţi în singurul loc unde găseau bere şi, cu puţin noroc, ceva de mâncare.
Femela arici şi cei patru pui ţepoşi erau într-un colţ, în dreapta toaletelor, lângă un tomberon. Cineva le pusese acolo nişte boabe de pisică şi ronţăiau de zor. În jurul lor, plin de copii şi curioşi, de parcă nimeni până atunci nu mai văzuse un arici decât în cărţile ilustrate. În apropiere o femeie a cântat: douăzeci pitici voinici/ tralalalala/ se bătură c-un arici/ tralalalalala, și a râs cu poftă, plus un râs mititel de copil.
Alții erau călare cu smartphonurile să imortalizeze cina aricilor.
S-au întors la masă, au mai luat beri, mai veniseră şi alţi prieteni de-ai noilor lor prieteni, cineva îşi luase o porţie de hamsii şi cartofi prăjiţi, s-a plâns că toate sunt reci, altfel se râdea mult şi oamenii aşteptau concertul care mai mult ca sigur urma să fie o dumă, aşa că deja erau nerăbdători de panaramă. El şi-a reluat poziţia cu picioarele pe masă, tipa nou venită l-a privit urât. El a vorbit fără să privească pe nimeni, nu povestea cuiva anume, arunca ce avea de spus convins fiind că se va găsi cineva să audă:
Mă duc în dormitorul de sus, că are vedere spre curtea din spate. Deschid fereastra, îmi iau arma cu lunetă, o potrivesc la ochi şi aştept. Şi aştept. Şi aştept.
S-a făcut linişte. Tipul cu hamsiile s-a oprit din mâncat şi l-a privit intens, fără să îndrăznească să înghită. Nevasta pușcașului şi-a dat ochii peste cap şi l-a întrebat:
L-ai văzut pe Tibi?
El a vorbit rar, privind tot în jos, niciodată spre ea, niciodată spre ceilalţi:
Ioana, observi presupun că spun ceva şi că oamenii mă ascultă. De ce mă întrerupi? De unde vrei să ştiu eu unde e fii-tu? Are cinşpe ani. La cinşpe ani presupun că poate să-şi poarte singur de grijă.
Băiatul cel mic alerga în jurul mesei. Tipa nou venită a căutat privirile cunoscuţilor ei, dar ei erau atenţi la poveste. A privit-o pe Ioana, apoi şi-a privit soţul şi soţul ei continua să mănânce hamsii, fără însă să-l slăbească din ochi pe povestitor.
Pe scenă, solistul s-a dus la microfon. Avea nişte pantaloni bej, largi şi cu buzunare, un tricou alb spălăcit, chelie, codiţă şi chitară.
Bună seara, prieteni. Mă bucur că am ajuns în sfârşit la voi. Am avut o călătorie lungă, suntem plecaţi de dimineaţă din Bucureşti, am cântat la…
S-a făcut microfonie şi nu s-a mai auzit nimic. Dar toată lumea a râs şi a aplaudat, în mod evident tipul era praf, nimic nu se potrivea la el, nici el cu el.
E cu mine aici iubita mea şi muza mea şi impresara mea, Claudia, şi vreau s-o invit pe scenă să o vedeţi.
S-au auzit fluierături şi aplauze, oamenii erau în delir. Pe scenă a urcat Claudia, slabă şi hipioată, cu şalvari roşii de in şi ie albă de pânză topită, fără sutien, i se vedeau sfârcurile, părul lung, ondulat, până la fund. Fluierăturile s-au înteţit. Unul a strigat:
Să cânte Claudia! Apoi a început să scandeze şi ceilalţi i-au ţinut isonul:
Cla-u-di-a! Cla-u-di-a! Cla-u-di-a!
Dar Claudia a făcut cu mâna şi s-a întors la locul ei pe o băncuţă în faţa scenei, lumea s-a potolit. Băiatul cel mic s-a dus pe o bancă mai în faţă să se uite la concert, cel mare tot nu venise.
Cum trece o pisică, poc. Sau o pasăre care se opreşte pe gard. Poc. Sau un câine pe drumul din spate. Poc.
Ce faci? a sărit tipa nou venită. Nu cred că am înţeles bine.
El a privit-o pentru prima oară în faţă. Şi-a unit mâinile sub formă de pistol, a ţintit spre capul ei şi a spus:
Poc.
Eşti ţicnit, Doamne iartă-mă. Silviu, hai te rog să mergem, i-a spus bărbatului cu hamsiile. Ăsta s-a ridicat, şi-a luat berea, i-a întins mâna prietenului lui:
Noi ne ducem, sorry, vă lăsăm cu prietenii voştri excentrici, apoi au plecat la o altă masă.
Beam şi noi o bere, a simţit prietenul nevoia să se scuze, dar nu l-a mai auzit nimeni.
Păi, bravo, a intervenit şi soţia ăstuia, mă simt foarte în siguranţă ca un poliţist, pe care îl plătesc şi eu din buzunar, să stea cu luneta la ochi spre curtea din spate şi să omoare animale. Poate trece pe acolo un copil. Hai să nu fiu patetică, un om pur şi simplu. Ce faci?
Nu trece, a spus el.
Ei, exagerează şi el, nu trebuie să-l luaţi în seamă, a intervenit Ioana.
Chiar atunci a venit băiatul cel mare, şi-a pus sticla cu Cola pe masă şi a spus:
Băi, ce plictiseală! Cine e prostul ăsta? şi a arătat spre tipul de pe scenă. Apoi, spre maică-sa: De ce am venit noi aici? Să ne batem cu ţânţarii şi să ascultăm muzică de căcat?
Tibi, te rog, fii atent cum vorbeşti. Şi pe unde ai umblat până acum?
Treaba mea. Şi-a unit mâinile sub formă de pistol, a ţintit spre solist: Poc.
Ha, iată, a sărit femeia. Te întrebi cum apar toţi psihopaţii ăia care împuşcă oameni pe stradă de care auzi la televizor. Iată!
Nu o luaţi chiar aşa, vă rog, Tibi e un adolescent doar, a spus Ioana plângăcios. Apoi către bărba-su: De ce nu le povesteşti şi cu turturica?
Uite ce e, eu nu vreau să mai aud nimic. Pur şi simplu nu mă interesează faptele tale de arme.
Da, cred că pentru noi e suficient, a spus şi soţul. Poate vorbim despre altceva.
Dar asta e o întâmplare chiar drăguţă, a insistat Ioana.
El tăcea. Privirea în pământ. Câte o gură de bere, când şi când. Tibi s-a ridicat de lângă ei şi s-a dus lângă
fra-su mai mic să caşte gura la concert. Ioana a continuat:
Într-o zi erau două turturele pe gard şi el a ales doar una. Dar nu se aştepta la asta, ca pasărea vie s-o jelească pe cealaltă. A venit la mine plângând. Nu e o brută, să ştiţi.
Poftim? a întrebat femeia. Apoi i-a spus soţului:
Hai, te rog, să mergem şi noi, mi-a ajuns.
Salut, a spus bărbatul şi a întins mâna, dar el nu s-a deranjat.
Au mers la bar de unde şi-au mai luat câte o bere, s-au fâțâit cu băuturile în mână până au găsit o masă liberă, ceva mai în spate.
Vă mulţumesc, prieteni, s-a miorlăit solistul pe scenă. E o seară uimitoare şi vreau să vă mulţumesc pentru ea.
Fluierături şi aplauze.
Vreau să-i mulţumesc din nou Claudiei, muza mea. Următoarele trei cântece sunt pentru ea.
Oamenii au început să râdă şi să strige:
Cla-u-di-a!
Claudia a urcat iar pe scenă, solistul a luat-o de mână, oamenii băteau din picioare şi fluierau. Solistul i-a dat o floare pe care naiba ştie de unde a scos-o, un trandafir roşu, apoi s-au sărutat.
Cântarea asta am pregătit-o împreună, eu și Claudia, ea e sfătuitoarea mea de taină, a spus solistul, a prins-o pe Claudia de mână și a împins-o ușor în față, să mai smulgă niște aplauze. S-au pornit primele acorduri, iar Claudia s-a dus spre locul ei.
Când însă cobora de pe scenă, Tibi, care era chiar acolo, i-a spus probabil ceva, pentru că fata s-a îndreptat spre el. Băiatul s-a ridicat în picioare, au schimbat câteva vorbe, apoi a împins-o, lovind-o cu mâna în umăr. Fata s-a dezechilibrat şi a fost cât pe ce să cadă. Solistul a coborât de pe scenă şi i-a dat un vânt băiatului. Un tip de lângă a vrut să-i despartă. Claudia şi-a acoperit gura cu palmele. Negativul începuse deja să cânte, oamenii de la tehnic nu au fost pe fază. El s-a ridicat de unde stătuse aproape nemişcat până atunci, din doi paşi a fost lângă cei doi. L-a apucat pe solist din spate şi l-a trântit, apoi a urlat:
Nenorocitule! Te omor!
Oamenii din public fluierau, doar cei de mai din spate, care nu văzuseră ce se întâmplă. Cei din faţă ar fi intervenit, dar probabil nu ştiau exact ce au de făcut, erau în picioare, cu mâinile în şold şi păreau să aştepte momentul potrivit.
Claudia a ţipat, a încercat să intre între ei, el a îndepărtat-o brutal cu braţul, fata s-a speriat şi a început să bolborosească printre lacrimi:
Nu-l lăsaţi să-l omoare! Sunaţi la Poliţie!
Eu sunt Poliţia, a urlat el, iar ăla e fii-miu, curva naibii, te omor și pe tine!
Tibi nu mai era acolo, nici băiatul cel mic. O fată din public a venit, a luat-o pe Claudia pe după umeri şi a tras-o pe un scaun. El îl ţinea în continuare pe solist la pământ, avea mâinile înfipte în gâtul lui, bărbatul nu riposta, nu mişca, nu zicea nimic. Doar ochii i se roteau după ajutor, ca la păcănele.
Hai, şefu’, calmează-te, a încercat unul din spectatori, puştiu’ tău a fost obraznic.
Cum ai spus? a urlat, lăsându-l pe solist şi ridicându-se ameninţător spre ceilalţi. Obraznic? Băi, vă omor pe toţi, nenorociţilor!
Atunci a apărut Ioana. S-a dus la el, l-a apucat ferm de un braţ, i-a şoptit ceva. El s-a potolit, mai mult, le-a aruncat tuturor o privire peste umăr, apoi s-a îndepărtat, cu Ioana agățată de brațul lui. Mai târziu, mult după miezul nopții, cei care campaseră acolo s-au trezit speriați. O împușcătură, așa s-a auzit, ca și cum s-ar fi descărcat o armă, au declarat aproape toți ziua următoare, când în campus a venit procuratura. Dar nimeni de fapt nu văzuse nimic.
Citiți aici și un poem de Elena Vlădăreanu.
Citiți aici un interviu cu Elena Vlădăreanu.
Trackbacks
Trackback specific URI for this entry
No Trackbacks
