Poezia este o școală a privitului, a cititului și a reflecției

Ce tip de literatură citești? Ce te enervează, ce te incită?

Citesc în general cărți din care am ce învăța, despre lume, dar și depre mine însumi. Literatura scrisă doar de dragul divertismentului nu mă interesează, pentru că ratează în opinia mea tocmai ceea ce ar trebui să obțină adevărata artă: să creeze disensiune, să pună întrebările potrivite, să te facă să-ți depășești limitele, să te neliniștească. Tocmai de aceea mi-am creat de-a lungul timpului un fel de canon literar personal: Louis Ferdinand Celine, Danilo Kiš, Miloš Crnjanski, Jorge Louis Borges, Thomas Bernhard, Peter Handke, Franz Kafka, Arno Schmidt, Sylvia Plath, Christine Lavant, Marie Therese Kerschbaumer, Ilse Aichinger.
Mă deranjează de multe ori autosuficiența unor colegi de breaslă, care nu se sfiesc să se alinieze unor trenduri de pe piață doar pentru a vinde mai mult. Piața creează o concurență artificială exact acolo unde aceasta este inutilă: în artă, literatură și educație.
Or pe mine tocmai opusul mă motivează: faptul că sunt în poziția de a oferi o alternativă la mecanismul pieței de carte prin scrierile mele, dar și prin viziunea mea asupra literaturii. Eu înțeleg literatura ca pe un schimb de idei între instituții precum case literare, școli și universități, și scriitori, editori de carte și cititori. Din păcate acest lucru a devenit tot mai rar, de aceea se și citește tot mai puțin. Pornind de la această convingere am înființat acum șapte ani revista literară mosaik, în care, pe lângă autori germani, publicăm și articole internaționale traduse în germană; unele chiar din România.

Ai descoperit autori români pe care ai dori să îi vezi traduși în germană?

În cel mai recent număr mosaik am publicat textele româncei Krista Szöcs, o autoare pe care mi-aș dori să o văd mai des publicată în limba germană. Anul trecut am avut ocazia să-l cunosc pe Claudiu Komartin, un poet român extrem de prolific, care are ce-i drept un volum tradus în limba germană, dar sigur nu ar strica să apară și alte volume semnate de acest autor pe piața de carte germană.

Ce ți se pare relevant pentru scena poetică germană?

Având în vedere că trăiesc în Austria și nu în Germania, dar sunt foarte bine conectat cu poeți din întreg spațiul german, o să încerc să fac o radiografiere a acestuia. Un lucru care sare imediat în ochi este numărul mic al actorilor pe scena poetică. Foarte puțini protagoniști au ajuns să fie băgați în seamă de critica literară, în vreme ce o parte importantă este în continuare ignorată. Însă tocmai această parte reprezintă motorul scenei poetice din spațiul de limbă germană. G13 – un grup de poeți din Berlin – este poate cel mai bun exemplu despre cum poate crește și cum se poate dezvolta această scenă în jurul unor oameni cu aceeași viziune. Reprezentativ pentru aceștia este schimbul constant de idei cu instituții, edituri mai mici sau chiar inițiative internaționale, cum ar fi proiectul Babelsprech, care oferă de ani de zile o platformă de comunicare atât poeților germani, cât și celor din Slovenia, România, Olanda etc. În privința cifrelor datele sunt relativ clare, și anume fiecare volum de poezie vinde în medie aproximativ 500 până la 1000 de exemplare, ceea ce este destul de puțin raportat la masa enormă de potențiali cititori din spațiul german. Cu toate acestea se petrec foarte multe lucruri extraordinare în acest cerc restrâns. Au loc tot felul de discuții, atât pe teme poetice cât și politice, se tipărește mult, se țin lecturi publice, performanceuri, se experimentează mult. Și, deși sunt sigur că mulți dintre poeți m-ar contrazice, mi se pare avantajos că scena poetică a rămas întrucâtva independentă față de piața de carte și prin urmare față de compromisurile financiare care rezultă de aici. Conformismul omoară încet apetitul pentru proză și cărți de specialitate, pe când fanii genului liric rămân!

Te simți mai apropiat de literatura balcanică? Sunt alte zone culturale care te atrag?

Ca cineva care a crescut în Balcani am o mai mare sensibilitate față de anumite narațiuni balcanice ce ar suna jalnic sau kitsch pentru o ureche germană. Consider că este un avantaj să poți să te reclami de la mai multe culturi și civilizații. Este și motivul pentru care am studiat literatură iudaică. Europa este un izvor nesecat de povești, discursuri, tradiții, particularități – un tărâm vast de posibilități, de care ne folosim foarte rar sau aproape deloc. În schimb ne izolăm în banalități naționaliste, deși am putea învăța atât de multe de la vecinii noștri. De aceea îmi place să strecor particularități balcanice în textele mele germane, și mi-ar plăcea ca acest transfer să aibă loc și în sens invers.

Dacă ai fi un personaj dintr-o carte, cine ai fi? De ce?

Ferdinand Bardamu din romanul lui Celine Călătoria la celălalt capăt al nopții, pentru sinceritatea cu care își exprimă ura față de cel de-al Doilea Război Mondial și toți cei implicați în asta, precum și față de perioada de după – este un exemplu rar în literatura universală. În special în vremurile actuale, când săracii sunt tot mai săraci iar bogații tot mai bogați și lipsiți de scrupule, cred că avem nevoie de cineva ca Bardamu, care nu privește lumea din exterior, ci înghite la rândul lui mizeria pe care o împroașcă apoi asupra lumii. Oamenii au nevoie de experiențe conflictuale, de exemple negative, pentru a învăța din greșeli - avem nevoie de asemenea disensiuni, în special în artă, altfel o să fim nevoiți să ne mulțumim cu faptul că săracii devin tot mai săraci, în vreme ce copiii celor bogați își pot vedea nestingheriți de privilegiile lor. .

Pot exista bariere ale limbajului poetic?

Poezia constituie în sine o barieră a limbajului, iar depășirea acesteia (sau nu) îi revine ochiului format și rațiunii. Pentru mine poezia este o școală a privitului, a cititului și a reflecției, ce își câștigă legitimitatea și cu ajutorul traducerilor. Ca poet împletesc la celebrele garduri din sârmă ghimpată ale lui Celan, cu alte cuvinte le pun cititorilor mei tot felul de piedici în cale, pe care aceștia însă le depășesc cu plăcere. Nu ar trebui să existe aversiune față de limbajul poetic, altminteri poezia ar trebui să dispară. Pentru mine poezia înseamnă: apetitul pentru obstacole, pentru înălțimi, pentru drum, pentru munte, pentru moment.

***
Marko Dinić s-a născut în Viena în 1988. Locuiește în Salzburg. A debutat în 2012 cu volumul namen:pfade. Șase luni mai târziu primește o bursă literară din partea Ministerului Educației, Artei și Culturii din Austria. În 2013 obține locul trei la categoria proză a Exile Literature Award (Preis des exil-Literaturpreises), iar în 2015 primește Joseph Maria Lutz Stipendium als Stadtschreiber in Pfaffenhofen an der Ilm. A susținut numeroase lecturi, de exemplu la Târgul de carte de la Frankfurt și la Festivalul de Literatură din Salzburg. Din 2011 lucrează cu muzicianul Peter Wetzelsberger AKA Wolfwetz și colaborează cu dansatori din SEAD (Salzburg Experimental Academy of Dance). Este unul dintre fondatorii Bureau du Grand Mot. Mai multe informații: